În nord-estul îndepărtat al României, acolo unde doar cu TAB-ul ajungi în condiţii civilizate- vorba lui Sinescu- Botoşaniul s-a întins, a căscat şi, când a deschis ochii, ce să vezi? Era în Europa, hăi!
Singurul motiv pentru care echipa din Botoşani joacă în Europa League este acela că CFR Cluj, CSU Craiova, Petrolul şi Dinamo, toate aflate în faţa ei în clasament, nu au dreptul de participare din cauza procedurii de insolvenţă sau – situaţia Craiolguţei – din cauză că s-a înfiinţat de prea puţin timp.
Era clar, oricum, că anvergura evenimentului unic în istoria Botoşaniului o depăşeşte cu mult pe cea a echipei.
Drept dovadă, la ce credeţi că s-a gândit finanţatorul Valeriu Iftimie când a aflat că tragerea la sorţi îi trimite echipa în Georgia, pentru un meci cu Tskhinvali?
“Va fi o deplasare complicată pentru noi. E departe... Preferam o echipă mai europeană, era mai comod. Cred că va fi un meci dificil, un adversar incomod. Mergem cu capul plecat, îi tratăm serios, pentru a trece de ei. Nu ştiu dacă din punct de vedere financiar va conta pentru noi. E posibil ca deplasarea să fie mai scumpă decât încasările”, a zis Iftimie la PROSPORT LIVE.
Bă, da’ cu cine ai fi vrut să joci? Cu CSMS Iaşi, să faci deplasarea cu autobuzul? Cu Rapid CFR Suceava? N-aţi vrea mai repede să jucaţi între voi, cu un grătărel şi o berică după aia? Sau şi aşa e prea mult? După ce aţi sărbătorit şi aţi făcut jucători, antrenori şi finanţator cetăţeni de onoare, abia acum v-aţi prins că Europa costă?
În doi ani, Petrolul a ajuns de două ori în playoff-ul Europa League. A jucat în Europa pe merit, după ce a câştigat Cupa României şi a terminat pe locul al treilea. N-am auzit pe nimeni să se vaite de deplasarea de la Vikingur Gotta. Când joci în cupele europene nu te mai gândeşti la distanţe şi disconfort. Eşti în Europa!
Petrolul a jucat cu Swansea, cu Vitesse, cu Plzen sau Dinamo Zagreb şi nu s-a făcut de ruşine.
Disconfort este pentru noi, suporterii, să ne obişnuim cu Botoşaniul în locul Petrolului în Europa, şi cu Petrolul, în locul Botoşaniului în campionat. Şi asta din urmă, într-un caz fericit!
Cataclismul din fotbalul românesc a dat naştere unei aberaţii. Ce şanse are ea în Europa?