Producătorul coreean Samsung a anunţat data la care va avea loc evenimentul de lansare a smartphone-ului Galaxy Note 8.
Ceea ce era doar un zvon apărut în urma declaraţiilor neoficiale ale unor reprezentanţi anonimi ai companiei, s-a confirmat. Samsung a anunţat că va organiza evenimentul Unpacked pe 23 august, la New York.
Sub denumirea Unpacked sunt cunoscute cele două evenimente anuale pe care Samsung le organizează în primăvară, respectiv vară-toamnă, pentru lansarea celor mai noi flagship-uri din seriile Galaxy S şi Galaxy Note.
Ca şi anul trecut, Samsung devansează lansarea următorului Galaxy Note cu câteva săptămâni. Motivul, cel mai probabil, este dorinţa producătorului coreean de a prinde mai mult timp pe piaţă cu Note 8 înainte ca Apple să lanseze următorul iPhone.
Din informaţiile de până acum, se pare că Galaxy Note 8 va avea un ecran similar cu cel al modelului Galaxy S8, adică de 6,2 inch. Smartphone-ul va dispune şi de un sistem foto cu două camere – fiind primul flagship Samsung care foloseşte o astfel de tehnologie.
Fiecare dintre cele două camere foto va avea 12, iar în imediata lor apropiere va fi plasat senzorul de amprente. Ca orice smartphone din serie Note care se respectă, din dotarea lui Note 8 nu va lipsi tradiţionalul S Pen.
Preţul vehiculat este de 900 – 1.000 de euro.
Galaxy Note 8 va fi lansat pe 23 august
21 iulie 2017
(182 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Apple şi-a plătit şeful cu 4,25 milioane de dolari în 2013
(8 ianuarie 2014)
81 vizualizări
Cele mai puternice smartphone-uri de până acum: iPhone XS şi iPhone XS Max
(23 septembrie 2018)
54 vizualizări
Culmea meschinăriei: Romanian Prime Minister pretends to be Simona Halep for Facebook likes
(24 august 2014)
225 vizualizări
Orange arată vitezele reale ale internetului mobil în România
(19 septembrie 2014)
93 vizualizări
Cargoul spaţial Progress M-27M s-a dezintegrat deasupra Pacificului
(8 mai 2015)
55 vizualizări
Asus propune o tabletă de top
(23 septembrie 2013)
97 vizualizări
Băncile din UE, sfătuite să evite bitcoin
(7 iulie 2014)
112 vizualizări
Un tânăr din Brazilia este noul deţinător al recordului pentru cel mai rapid mesaj scris pe telefonul mobil
(16 mai 2014)
96 vizualizări
Google Chrome va bloca download-urile nesigure
(11 februarie 2020)
53 vizualizări
Cum poţi afla cine te sună cu număr necunoscut Cel mai simplu mod de afla cine te sună cu număr necunoscut
(5 iulie 2017)
2124 vizualizări
Părintele Apple nu-şi lăsa copiii să folosească gadgeturile
(13 septembrie 2014)
96 vizualizări
Ruşii au dezvoltat un submarin şi mai bun decât cel supranumit “Gaura Neagră”
(6 ianuarie 2016)
101 vizualizări
RCS-RDS a lansat un magazin online
(21 iunie 2014)
224 vizualizări
Ceasurile inteligente îi pot pune pe copii în pericol. Avertismentul unui for european
(21 noiembrie 2017)
137 vizualizări
Facebook a lansat o versiune de Messenger pentru copii în SUA
(5 decembrie 2017)
50 vizualizări
Fostul director general al Yves St Laurent recrutat de Apple
(4 iulie 2013 - Cristina IANCU)
150 vizualizări
Clipurile de pe Youtube afectează sănătatea adolescenţilor. Care sunt cele mai „nocive” melodii
(18 ianuarie 2016)
120 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























