Proiecte de peste 15 milioane de euro cu fonduri norvegiene, demarate de Ministerul Mediului
- Taguri:
- mediu,
- norvegiei,
- respectiv,
- principalul,
- schimbarile,
- programul,
- ministerul,
- islanda,
- formare,
- ecologice,
- contribuie,
- capacitatii,
- ambasadoarea
CCR: Pedeapsa cu închisoarea pentru neplata intenţionată a impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă este neconstituţională
- Taguri:
- accesibilitate,
- constatat,
- curtii,
- constitutionala,
- declarat,
- evaziune,
- guvernul,
- infractiunea,
- suspendat,
- prevazuta,
- oficial,
- parlamentul,
- respectiv,
- voturi,
- pedepseste
Darius Vâlcov, adus la Instanţa Supremă. Fostul ministru vrea în libertate
Darius Vâlcov şi Radu Mazăre arestaţi preventiv
Circulaţie restricţionată în intersecţia de la Nord
- Taguri:
- autoturismelor,
- grafic,
- management,
- politia,
- soseaua,
- ploiesti,
- liniilor,
- planului,
- circulatia,
- republicii,
- modernizarea,
- tramvai,
- respectiv,
- rutiera,
- primaria
Comisia juridică a avizat pozitiv arestarea preventivă şi urmărirea penală a Elenei Udrea
- Taguri:
- urmeaza,
- usile,
- votat,
- udrea,
- preventive,
- desfasurat,
- comisia,
- arestarii,
- deputati,
- cerere,
- abtineri,
- incuviintarea,
- microsoft,
- plenul,
- respectiv
Ordin de ministru al Educaţiei privind cadrele didactice aflate la vârsta pensionării
- Taguri:
- individual,
- februarie,
- didactica,
- postul,
- respectiv,
- educatiei,
- conducerile,
- ministru,
- pensionare,
- postcatedra
Nu ai înlăturat zăpada de pe trotuarul din faţa curţii? Primeşti amendă!
- Taguri:
- zapada,
- ploiesti,
- poleiul,
- locuintelor,
- contraventionale,
- obligatia,
- primaria,
- persoane,
- firmelor,
- respectiv,
- fizice,
- persoanelor,
- sanctiuni,
- gheata
MAE a transmis o atenţionare de călătorie pentru Olanda, unde s-au depistat focare de gripă aviară
- Taguri:
- ministerul,
- respectiv,
- vecinatate,
- depistarea,
- fermelor,
- afacerilor,
- animale,
- aviara,
- consulte,
- gunoi,
- grajd,
- raspandirii,
- olandeze,
- deplaseaza,
- focarelor
Circulaţie restricţionată pe Şoseaua Nordului
- Taguri:
- lucrari ploiesti,
- semaforizare ploiesti,
- management al traficului,
- primaria ploiesti,
- constantin,
- soseaua,
- perimetrul,
- sistemului,
- rutier,
- ocolitoare,
- restrictionat,
- nordului,
- respectiv,
- noaptea,
- incepand,
- autovehicule,
- brezeanu
Simona Halep, în grupa roşie cu Serena Williams, Eugenie Bouchard şi Ana Ivanovic
Ploieştenii au depus aproape 5000 de cereri pentru acordarea subvenţiei la încălzire
- Taguri:
- subventie la incalzire,
- ajutor de incalzire,
- incalzire ploiesti,
- municipiul ploiesti,
- primaria ploiesti,
- distribuite,
- independentei,
- local,
- moment,
- perioada,
- programul,
- respectiv,
- necesare,
- proprietari,
- sezonului,
- informare,
- magurii,
- octombrie,
- politia
Necropolă celtică cu 56 de morminte, descoperită la Autostrada Transilvania
- Taguri:
- sit arheologic,
- necropola celtica,
- continua,
- cercetarile,
- bratari,
- artei,
- ampriza,
- autostrada transilvania,
- legatura,
- mormintele,
- pamant,
- preventiva,
- restaurate,
- respectiv,
- reprezentantii,
- secolul,
- recuperare,
- saptamana
Proiectele de energie regenerabilă au ajuns la o capacitate de 4.704 MW
- Taguri:
- energie regenerabila,
- energie solara,
- capacitatile,
- consumatorii,
- electricitate,
- certificatelor,
- decis,
- decembrie,
- incepand,
- lunara,
- obligatorie,
- primesc,
- potrivit,
- putere,
- respectiv
Spectacolul „Nevastă-mea se mărită“ împlineşte 100 de reprezentaţii
- Taguri:
- teatru,
- teatrul toma caragiu,
- revista majestic,
- nevasta-mea se marita,
- teatru ploiesti,
- anastasescu,
- declarat,
- frincu,
- epuizate,
- justaret,
- numarul,
- prezinta,
- respectiv,
- reprezentatii,
- pretul,
- nevastamea,
- inseamna,
- multi,
- premiera,
- reprezentatie
Se caută 20.000 de angajaţi cu studii medii
- Taguri:
- contactati,
- absolventii,
- bursa,
- locuri,
- puncte,
- locurilor,
- lucru,
- respectiv,
- medii,
- studii,
- disponibile,
- agenti,
- munca,
- teritoriale
OMS: Peste 2.800 de persoane au murit de Ebola
- Taguri:
- epidemia de ebola,
- ebola,
- bilantului,
- exista,
- mondiale,
- pentru,
- respectiv,
- senegaleze,
- ultimul,
- tratament,
- studentul,
- securitatea,
- originar,
- moartea,
- identificarea
Doroftei, audiat la DNA
- Taguri:
- leonard doroftei,
- boxul romanesc,
- box,
- doroftei,
- presedintele federatiei,
- federatia de box,
- dna,
- gala bute,
- rudel obreja,
- administratori,
- declarat,
- milioanelor,
- macar,
- ordinul,
- prezent,
- recuperati,
- recuperate,
- respectiv

Ingrediente La borşul pescaresc nu se folosesc decât câteva legume: cartofi, ceapă,

Industria serviciilor financiare trece printr-o transformare semnificativă,
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!



„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024

EURO = 4.9705 RON


USD = 4.6276 RON


GBP = 5.8148 RON

Top articole
-
Superstiţii la sărbătoarea Mucenicilor, ziua în care munca este interzisă
Publicat la data de 9 martie 2025
-
8 Martie - simbol al luptei pentru drepturi şi prilej de răsfăţ pentru femeile din toată lumea
Publicat la data de 8 martie 2025
-
Sărbătoare mare pentru credincioşi! Ce trebuie să ştii despre mucenici!
Publicat la data de 9 martie 2025