Accident feroviar la Feteşti. Două trenuri de marfă s-au ciocnit. Şeful de tren şi mecanicul locomotivei au fost răniţi uşor, iar circulaţia între Bucureşti şi Constanţa este deviată.
- Taguri:
- accident feroviar,
- fetesti,
- doua trenuri de marfa,
- s-au ciocnit,
- circulatia,
- deviata
Italia. Autorităţile au decis să extindă restricţiile din perioada sărbătorilor de iarnă, la nivel naţional, până la sfârşitul acestei săptămâni.
- Taguri:
- italia,
- 20 de regiuni,
- circulatia,
- interzisa,
- situatii de urgenta
Ieşirea din Ploieşti spre Târgovişte se închide, pentru reparaţiile podului din zona Auchan
- Taguri:
- circulatia,
- podul,
- ploiesti spre targoviste,
- este inchisa total,
- 30 mai,
- lucrari de reparatii
Circulaţia feroviară între Valea Călugărească şi Ploieşti, oprită. Calea ferată e acoperită de ape !
- Taguri:
- circulatia,
- feroviara,
- valea calugareasca,
- ploiesti,
- inundatie
Trafic restrictionat în zona stadionului “Ilie Oană”,sambata,25 mai
- Taguri:
- ploiesti,
- stadionului ilie oana,
- circulatia,
- restrictionata,
- cupei romaniei
Trafic restricţionat pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, pentru efectuarea de lucrări la partea carosabilă
- Taguri:
- circulatia,
- autostrada,
- bucuresti,
- pitesti,
- lucrari
Circulaţie feroviară blocată pe magistrala 400, după ce locomotiva unui tren s-a defectat
- Taguri:
- circulatia,
- feroviara,
- magistrala,
- locomotiva,
- tren
Circulatia pe Bulevardul Independentei oprita, ca urmare a evenimentului “Klausenburg Retro Racing Editia a IX-a Ploiesti 2018”
- Taguri:
- evenimentului,
- ploiesti,
- bulevardul,
- autobuzele,
- circulatia
Restricţii de circulaţie pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, pentru lucrări
- Taguri:
- circulatia,
- autostrada,
- bucuresti,
- lucrari,
- pitesti,
- restrictii
Transfăgăraşanul va fi închis luni, între orele 10.00 - 14.00
- Taguri:
- circulatia,
- transfagarasan,
- oprit,
- balea cascada,
- vehicule
TRAFIC PE UN SENS PE DN 1A, IN JUDETUL BRASOV
- Taguri:
- infotrafic,
- brasov,
- dn1a,
- traficul,
- circulatia
Circulatia întrerupta în perioada 13-15 iulie 2018 pe Bulevardul Independenţei cu ocazia Festivalului “Ploieşti – Târg Domnesc”
- Taguri:
- ploiesti,
- festivalul,
- bulevardul,
- primaria,
- circulatia
Restrictii de circulatie pe Bd. Independentei cu ocazia „ Road Grand Tour – Summer Kids Edition”
- Taguri:
- ploiesti,
- ciclism,
- kids,
- bd independentei,
- circulatia
Circulaţie îngreunată pe DN1, între Avrig şi Sibiu, din cauza unui autoturism răsturnat pe şosea
Haos pe o autostradă din Franţa. Zeci de răniţi după un accident în lanţ
CFR Călători a anulat 56 de trenuri, în Gara de Nord se înregistrează întârzieri de până la 240 de minute
Trafic foarte aglomerat spre Poiana Braşov şi dinspre Râşnov spre DN1; poliţiştii recomandă transportul în comun

Există diete populare care nu recomandă consumul de mere din cauza numărului mare

Perioada crizei sanitare (2020-2021) a transformat complet modul de desfășurare
Un turist intră într-un magazin de animale de casă, şi începe să se uite la exemplarele expuse. La un moment dat, intră un tip în magazin, şi îi zice vânzătorului:
– Daţi-mi o maimuţă C, vă rog. Vânzătorul se duce la o cuşcă mai dosnică, scoate o maimuţă afară, îi pune lesa, o înmânează cumpărătorului, după care spune:
– Vă costă 5.000 dolari! Cumpărătorul plăteşte şi pleacă. Turistul, mirat, îl întreabă pe vânzător.
– De ce maimuţa aia era aşa de scumpă? Văd aici şi exemplare mai ieftine. Vânzătorul răspunde:
– Păi, tipul ăla de maimuţă, ştie să programeze în C, scoate cod foarte compact, fără bug-uri… etc.
– Dar acolo mai văd că aveţi de vânzare o maimuţă care costă 10.000 dolari! Asta ce mai ştie să facă?
– Păi, maimuţa aia ştie să programeze în C++, Visual C++, şi ştie şi ceva Java.
– Dar aceea care costă 50.000 dolari, ce mai ştie? Costă mai mult decât celelalte două la un loc.
– Sincer să fiu nu am văzut-o să facă ceva, dar celelalte maimuţe o numesc: Project Manager



„Uneori, o greşeală poate fi tot ce e necesar pentru o realizare valoroasă.” — Henry Ford
Curs valutar
20 mai 2022

EURO = 4.9477 RON


USD = 4.6725 RON


GBP = 5.8325 RON

Top articole
-
Senatorul Radu Oprea îi arată premierului Ciucă adevărul: „La Ploieşti avem o administraţie PNL catastrofală”
Publicat la data de 20 mai 2022
-
Sfinţii Constantin şi Elena, tradiţii şi superstiţii
Publicat la data de 21 mai 2022
-
Locurile din România unde trăiesc vipere. Cum să te fereşti de muşcătură
Publicat la data de 18 mai 2022
-
Meteorologii au emis avertizare cod galben de furtuni puternice în 6 judeţe
Publicat la data de 26 mai 2022
-
Părinţi români amendaţi în Germania pentru că au luat copilul în călătorie, deşi în România nu e vacanţă şcolară
Publicat la data de 20 mai 2022
-
Percheziţii în Ploieşti şi într-o comună din Prahova la suspecţi de tâlhărie calificată, lovire şi furt calificat
Publicat la data de 26 mai 2022
-
Percheziţii de amploare la angajaţii RAR, la angajaţi care măsluiau rezultatele verificării maşinilor
Publicat la data de 26 mai 2022
-
Vreme rea până duminică dimineaţă în sudul şi sud-estul ţării
Publicat la data de 14 mai 2022
-
Un autoturism în care se aflau doi bărbaţi a fost spulberat de un tren. Cum au reuşit cei doi să scape cu viaţă
Publicat la data de 23 mai 2022
-
Scoţia va oferi 50.000 de lire sterline familiilor dispuse să se mute pe insule, indiferent de naţionalitate
Publicat la data de 26 mai 2022