Elena Udrea este urmărită general, în mod oficial, de Poliţia Română, după ce instanţa supremă a condamnat-o la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul Gala Bute. Ulterior, fostul ministru al Turismului a fost dat în urmărire internaţională
Odată declanşată procedura de urmărire internaţională, autorităţile române urmează să înştiinţeze autorităţile din Costa Rica.
Ministrul Justiţiei a anunţat, miercuri, că extrădarea Elenei Udrea se poate face chiar dacă România nu are tratat bilateral cu Costa Rica, fiind necesar ca fostul ministru să fie dat în urmărire internaţională. Durata extrădării ţine de legislaţia din Costa Rica, a mai precizat Tudorel Toader.
Autorităţile din statul în care se află persoana căutată, în speţă, în acest caz, fostul ministru al Turismului Elena Udrea, o reţin sau o arestează provizoriu, timp în care Ministerul Justiţiei din România efectuează demersurile necesare pentru extrădare. După acest pas, autorităţile din Costa Rica urmează să aprobe, pe baza documentelor emise de Ministerul Justiţiei român, extrădarea Elenei Udrea, după care o escortă din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, aflată în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române se va deplasa în acel stat pentru a o aduce în România