Imigraţia este principala problemă cu care se confruntă în acest moment UE şi ar putea deveni, în lipsa unor măsuri ferme şi rapide, cea mai gravă criză umanitară din istoria noastră recentă, spune preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, după întâlniri avute cu oficiali slovaci.

"În mod clar, imigraţia este principala problemă cu care se confruntă în acest moment Uniunea Europeană şi ar putea deveni, în lipsa unor măsuri ferme şi rapide, cea mai gravă criză umanitară din istoria noastră recentă. Trebuie să găsim o soluţie deplin acceptată, astfel încât să nu ingnorăm sutele de mii de drame individuale, care nu se încap în statistici, dar să păstrăm în acelaşi timp încrederea cetăţenilor noştri în sustenabilitatea proiectului european. Acestea au fost concluziile întâlnirilor cu premierul slovac, domnul Robert Fico, şi cu ministrul de externe, domnul Miroslav Lajčák", a scris Valeriu Zgonea, vineri seară, pe contul său de Facebook.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, însoţit de o delegaţie parlamentară, se află într-o vizită oficială în Slovacia, în perioada 28-29 august, la invitaţia preşedintelui Consiliului Naţional Slovac, Peter Pellegrini, programul vizitei cuprinzând convorbiri cu omologul său, Peter Pellegrini, cu prim-ministrul Robert Fico, cu vice-premierul Miroslav Lajčák, precum şi cu preşedintele Republicii Slovace, Andrej Kiska.

Potrivit unui comunicat transmis de Camera Deputaţilor, la întrevederea dintre Valeriu Zgonea şi Peter Pellegrini, care a avut loc vineri, "au fost apreciate relaţiile bilaterale excelente dintre cele două state, caracterizate de consecvenţă şi continuitate, constituind o premisă valoroasă pentru aprofundarea şi diversificarea cooperării în toate domeniile".

"Această vizită reafirmă nivelul excelent al relaţiilor pe care cele două ţări le au atât la nivel bilateral, cât şi parlamentar. Experienţa împărtăşirii unui trecut comun ne-a ajutat în zilele noastre să construim un parteneriat solid, bazat pe încredere şi cooperare, în cadrul Uniunii Europene şi NATO. Suntem într-o perioadă în care, mai mult ca oricând, este nevoie de solidaritate şi de efort comun în proiectele care asigură securitatea şi prosperitatea cetăţenilor noştri. Mă bucur că, atât eu, cât şi domnul preşedinte Pellegrini, am fost de acord că, în acest demers, rolul diplomaţiei parlamentare este unul esenţial. De aceea, am discutat despre instituţionalizarea unor formate de lucru inter-parlamentare care să permită o cooperare mai strânsă atât la nivelul grupurilor de prietenie, cât şi al specialiştilor din cele două Legislative", a declarat Valeriu Zgonea, citat în comunicat.

La întrevederea cu Robert Fico, prim-ministru al Republicii Slovace, cei doi oficiali au salutat evoluţia pozitivă a relaţiilor bilaterale, subliniindu-se interesul comun de a diversifica schimburile comerciale şi de a aprofunda colaborarea economică şi sectorială, prin creşterea schimburilor comerciale şi a investiţiilor reciproce, precum şi pentru dezvoltarea cooperării culturale şi educaţionale.

Subiectele de interes dezbătute în cadrul întâlnirii au vizat, de asemenea, evoluţiile instituţionale la nivelul UE, priorităţile Preşedinţiei Slovace a Consiliului Uniunii Europene din al doilea semestru al anului viitor, securitatea energetică, Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Parteneriatul Estic, cu accent pe Republica Moldova.

"România va susţine agenda Slovaciei din perioada deţinerii preşedinţiei Consiliului UE şi ne dorim ca experienţa dumneavoastră să fie de bun augur pentru pregătirea propriei noastre preşedinţii, în 2019, prima de la intrarea în Uniunea Europeană. Sunt ferm convins că mandatul Slovaciei va fi un bun prilej şi pentru reafirmarea unei Europe puternic integrate şi deschise către acele state din regiune care au dorinţa şi capacitatea de a respecta condiţiile, principiile şi valorile aflate la baza proiectului european", a spus Valeriu Zgonea.

La întrevederea cu Miroslav Lajčák, vice-premier şi ministru al Afacerilor Externe şi Europene al Slovaciei, oficialul slovac a exprimat, din nou, sprijinul constant al Bratislavei faţă de aderarea României la spaţiul Schengen.

Sâmbătă, 29 august, preşedintele Camerei Deputaţilor va participa la celebrarea aniversării a 71 de ani de la Insurecţia Naţională Slovacă, la Banská Bystrica, şi vor fi depuse coroane de flori la Cimitirul militar al Armatei Române din Zvolen.

De asemenea, în cadrul vizitei oficiale, Valeriu Zgonea va avea o întrevedere cu Andrej Kiska, preşedintele Republicii Slovace.