Adrian Dobre, proaspăt ales preşedinte al PDL Ploieşti, a făcut câteva reproşuri timide referitoare la situaţia filialei municipale, mai ales după plecarea fostului lider, Andrei Volosevici. Modul discret în care s-au desfăşurat alegerile interne dă semnele unei îndepărtări vizibile a partidului democrat-liberal de fostul primar al Ploieştiului.
„Trebuie făcute totuşi câteva precizări. Domnul Volosevici a demisionat de la conducerea organizaţiei municipale şi oricum eu m-am ocupat de coordonarea acesteia după acel moment. Pot să vă spun că am găsit probleme de organizare, zone cu foarte puţini membri şi că a trebuit să reluăm construcţia de la zero. Acum suntem într-un proces de reconstrucţie, reorganizare. Am reuşit să reactivăm o parte dintre membrii partidului”, a declarat Dobre.
Conform spuselor acestuia organizaţia PDL Ploieşti numără 1.500 de membri. Andrei Volosevici deţine totuşi funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei fiind şi membru în Biroul Permanent Local al partidului.