Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seară, după ce Parlamentul a adoptat dublarea alocaţiilor copiilor, că ”orice cheltuială suplimentară nu poate fi suportată decât dacă se renunţă la alte categorii de cheltuieli”.

 

”Bugetul a fost construit în nişte constrângeri inimaginabile, dar a fost construit realist. Nu se bazează pe minciunile din anii anteriori. N-am spus că va fi creştere economică de 5,5%. Creşterea a fost de 4%. Noi construim bugetul pe prognoze realiste, nu generăm cheltuieli fără acoperire. Să vii cu o sarabandă de măsuri, cu creşterea alocaţiilor, cu două salarii la angajare la profesori, cu şase salarii la pensionare, cu 10.000 de lei pentru medicii veterinari. Oamenii ăştia nu înţeleg în situaţia în care ne aflăm”, a mai afirmat Ludovic Orban.

 

Premierul a precizat că şi el şi-ar dori creşterea alocaţiilor pentru copii, dar nu se poate la doar un an după ce au fost dublate.

 

”Fie provoci inflaţie, fie aduci bugetul în situaţia în care nu mai poţi să faci plăţi. O completă lipsă de responsabilitate. (...) Orice cheltuială suplimentară nu poate fi suportată decât dacă se renunţă la alte categorii de cheltuieli”, a precizat premierul, afirmând că s-ar putea ajunge în situaţia de a alege: ”Creştem alocaţiile sau pensiile? Scădem TVA sau renunţăm la nişte venituri?”, scrie News.ro.

 

”Nu putem accepta aşa ceva. Am gândit bugetul extrem de cumpănit”, a spus Orban.

 

Legea privind dublarea alocaţiilor de stat pentru copii a fost votată în Camera Deputaţilor, fiind înregistrate 179 de voturi ”pentru”, 29 de abţineri, iar 3 parlamentari nu au votat.

 

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat, miercuri, că ţinta de deficit bugetar de 3,6%, stabilită pentru anul viitor, nu va fi depăşită, în ciuda dublării alocaţiilor pentru copii, iar soluţiile vor fi reprezentate ori de reducerea cheltuielilor, ori de creşterea veniturilor, fără a fi introduse noi taxe.

 

 

 

 

 

 

Sursa:www.stirileprotv.ro