Dosarul în care sunt judecaţi foştii deputaţi Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, alături de mai mulţi foşti membri ai Comisiei ANRP şi de un om de afaceri, pentru infracţiuni privind despăgurbiri ilegale, a fost restituit la DNA, a decis marţi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
"În baza art. 346 alin. (3) lit. a) C.pr.pen. restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, cauza privind pe inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Alexandru Lăcrămioara, Constantinovici Rodica, Teodorescu Cătălin Florin, Baciu Remus Virgil, Oltean Ioan, Negurici Sergiu, Diacomatu Sergiu, Marko Attila Gabor şi Rotaru Mihai, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 660/P/2014 din 28.07.2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei", se arată în decizia instanţei supreme.
Cauza a fost trimisă înstanţei în iulie 2016. Alături de cei doi foşti parlamentari sunt cercetaţi Crinuţa Dumitrean, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) , Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Rodica Constantinovici, Lărămioara Alexandru, Marko Atilla Gabor, toţi fiind foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. De anchetă sunt vizaţi şi omul de afaceri Mihai Rotaru dar şi Sergiu Negurici, evaluator.
"La data de 27 noiembrie 2009, inculpatul Rotaru Mihai a cumpărat contra sumei de 750.000 euro drepturile litigioase pe care o persoană le deţinea asupra unui teren în suprafaţă de 61.857 mp, situat în municipiul Piteşti, judeţul Argeş. Persoana respectivă a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reuşise să obţină proprietăţile revendicate, ceea ce condusese şi la iniţierea unui proces în instanţă. După doar câteva luni, la data de 17 iunie 2010, inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Diacomatu Sergiu Ionuţ, Teodorescu Cătălin Florin, Marko Atilla Gabor, Baciu Remus Virgil, Constantinovici Rodica şi Alexandru Lăcrămioara, în calităţile menţionate mai sus, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, au aprobat în regim de urgenţă raportul de evaluare prin care un terenul respectiv a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire inculpatului Rotaru Mihai", anunţa DNA într-un comunicat de presă.
Dosarul ANRP, în care sunt judecaţi foştii deputaţi Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, restituit la DNA
8 martie 2017
(437 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Febra de sâmbătă seara: Poliţiştii au spart 23 de nunţi, petreceri şi botezuri, inclusiv un parastas. Ce amenzi au dat
(19 octombrie 2020)
157 vizualizări
Judecătoria Buzău şi-a deschis sediu în mall
(3 decembrie 2015)
1081 vizualizări
Peste 200 de persoane urmărite şi 49 de maşini au fost găsite în România şi în state Schengen
(2 iunie 2015)
45 vizualizări
Crăciunul, sărbătoarea familiei, care îmbină tradiţiile religioase cu obiceiurile populare şi cu superstiţiile
(25 decembrie 2024)
1384 vizualizări
Se pregătesc reguli noi pentru şoferii români. Ce se întâmplă cu extinctorul şi trusa medicală din maşină
(23 noiembrie 2015)
261 vizualizări
DSP Arad a transmis Ministerului Sănătăţii o propunere de testare în masă a lucrătorilor din zonele industriale: “Acestea reprezintă inima economiei unui judeţ, de acolo vin taxele, impozitele şi salariile”.
(9 martie 2021)
38 vizualizări
Ce trebuie să facă pacienţii, după COVID, să nu rămână cu plămânii afectaţi. Sfatul medicilor
(24 februarie 2021)
109 vizualizări
Magistraţii solicită liderilor politici, instituţiilor şi presei să se abţină de la declaraţii şi acţiuni care pun presiune asupra Curţii Constituţionale
(5 februarie 2017)
269 vizualizări
Cine sunt ceilalţi pasageri care au murit în accidentul aviatic de la Milano, în care şi-au pierdut viaţa Dan Petrescu şi familia celui mai bogat om din România
(4 octombrie 2021)
43 vizualizări
Percheziţii la CFR Marfă, în Bucureşti şi Timişoara, într-un dosar privind vânzarea de vagoane de tren la fier vechi
(3 mai 2017)
392 vizualizări
Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de DNA într-un nou dosar
(22 august 2019)
88 vizualizări
Concurs public pentru realizarea unui logo reprezentativ al Bucureştiului. Câştigătorul va fi premiat cu 50.000 de lei
(1 martie 2017)
423 vizualizări
Măştile de protecţie, obligatorii după 15 mai. Cine le-ar putea primi gratuit de la stat
(23 aprilie 2020)
346 vizualizări
Cadoul lui Dragnea pentru aleşi, blocat de ministrul Justiţiei
(1 august 2013)
130 vizualizări
CNADNR va plăti 14 milioane de euro pe kilometru, pentru un tronson din Autostrada Transilvania
(23 iunie 2014)
321 vizualizări
A doua rectificare bugetară. Care ministere primesc cei mai mulţi bani
(19 noiembrie 2016)
458 vizualizări
Federaţia Sanitas declanşează greva generală, 75.000 de angajaţi din sistemul sanitar încetează lucrul
(31 octombrie 2016)
498 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























