Ministerul Educaţiei a recomandat inspectoratelor şcolare judeţene să organizeze, la nivel local, o nouă simulare a bacalaureatului la clasa a XII-a, mai ales acolo unde sunt rezultate slabe, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al ministerului Mirabela Amarandei.

Recomandarea a fost determinată de rezultatele simulării bacalaureatului anunţate luni. "În patru judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%: Cluj (47,5%), Alba (46,6%), Galaţi (46,2%) şi Iaşi (46%). În două judeţe, ponderea promovării este sub 25%, respectiv Giurgiu (24,7) şi Ilfov (18,4). Până la examenul naţional de bacalaureat mai sunt doar două luni. Ar fi indicat ca în luna mai inspectoratele şcolare judeţene să organizeze propria simulare la bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a", a explicat purtătorul de cuvânt.

Inspectoratele şcolare pot să-şi creeze propriile subiecte, după modelul celor pentru bacalaureat. 

La simularea naţională a examenului de bacalaureat din acest an au obţinut note de promovare numai 38,39 la sută dintre elevii claselor a XII-a prezenţi la teste, rezultat similar celui de anul trecut, şi 25,76 la sută dintre cei de la clasa a XI-a, cu 3% mai puţini decât anul trecut.