Doi studenţi din Republica Moldova au primit burse de studii din partea Casei Regale, iar un liceu teoretic a fost decorat de principesa Margareta, ceremoniile care au avut loc la Castelul Peleş din Sinaia înscriindu-se în calendarul evenimentelor organizate cu prilejul aniversării regelui Mihai la împlinirea vârstei de 94 de ani.
Astfel, principesa Margareta şi principele Radu au acordat, în cadrul unei ceremonii desfăşurată în Salonul Florentin al Castelului Peleş, bursele de studii ‘Regele Ferdinand’ şi ‘Regina Maria’ pentru doi studenţi eminenţi ai Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, într-un comunicat al Casei Regale arătându-se că aceste burse regale destinate studenţilor Basarabiei au fost fondate în acest an şi au un caracter anual, fiind „o continuare a legăturii tradiţionale dintre Coroană şi educaţie, începută de întemeietorul României moderne, Carol I”.
„Sunt onorat că mă aflu aici, la Castelul Peleş. Pentru mine, această zi este una memorabilă şi niciodată nu o voi uita. Va fi una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea cu care mă voi mândri. O distincţie atât de mare necesită şi o responsabilitate, o dăruire de sine în toate acţiunile pe care le facem. Acest gest va fi privit ca unul de prietenie, de cooperare, dintre Casa Regală şi universităţile din Republica Moldova, care au nevoie de un sprijin atât moral, cât şi financiar’, a declarat Mihail Curăgău, unul dintre beneficiarii burselor de studii.
Ulterior, principesa Margareta a decorat, în numele regelui Mihai, o serie de personalităţi, instituţii şi colaboratori ai Casei Regale din ţară şi de peste hotare, ceremonia având loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş.
Liceul teoretic ‘Regele Mihai’ din Cimişeni (Republica Moldova) a fost decorat cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, iar actorul Emil Coşeru, dar şi Societatea Română de Geografie au primit decoraţia Crucea Casei Regale a României.