Anunţul a fost făcut de premierul Jean Castex, care a precizat că ”noile măsuri restrictive ar putea fi extinse şi în alte regiuni”.
Magazinele neesenţiale se vor închide, însă şcolile şi librăriile vor rămâne deschise. De asemenea, de la ora 19 circulaţia persoanelor va fi interzisă, în lipsa unui motiv întemeiat.
4.246 de francezi infectaţi cu coronavirus se află în secţiile de terapie intensivă, cel mai mare număr din ultimele patru luni. De asemenea, în ultimele 24 de ore, 273 de persoane au decedat din cauza infecţiei.
Preşedintele Emmanuel Macron declara miercuri că ”acestă criză ne va afecta puternic până la jumătatea lunii aprilie”. Tot miercuri, autorităţile au anunţat 38.501 cazuri de infectare identificate în decurs de 24 de ore, cele mai multe de la finalul lunii noiembrie 2020.
Sursa: www.biziday.ro