Belgia a devenit în noaptea de duminică spre luni a doua ţară europeană care intră din nou în carantină totală, pentru a evita colapsul sistemului sanitar din cauza exploziei de cazuri de COVID.
Anglia mai aşteaptă până joi pentru a impune aceeaşi măsură, în timp ce Austria şi Germania au optat pentru variante mai relaxate ale blocajului.
După un record naţional de 32.000 de noi infectări, şi Italia este pe punctul de a reveni la carantină totală.
În oraşele britanice, localnicii au ieşit în număr mare la plimbare, în baruri sau în restaurante. Mai au la dispoziţie patru zile până când întreaga ţară va intra pentru a doua oară în carantină totală. Barurile şi restaurantele se vor închide, la fel şi magazinele neesenţiale.
Federaţiile din comerţ au cerut vehement guvernului să prezinte şi un plan concret pentru ieşirea din carantină, după ce un ministru din Cabinetul Johnson a declarat că măsura ar putea fi prelungită.
Mike Cherry, Chairman Federation of Small Businesses: „În acest moment nu ne garantează nimeni că situaţia asta nu va continua în prima parte a lunii decembrie şi, poate, chiar la începutul noului an. Şi asta va provoca pierderi majore multor afaceri mici.”
Multe companii sperau să mai recupereze din pierderi pe final de an, în timpul sărbătorilor de iarnă. Mark Walport, un fost consilier pe teme ştiinţifice al guvernului britanic, spune că sunt şanse mici ca asta să se întâmple.
Mark Walport: “Mă tem că virusul e absolut indiferent la ce zi a săptămânii e sau dacă e Crăciunul sau altă sărbătoare, aşa că e destul de greu de crezut că va fi un Crăciun obişnuit.”
Guvernul portughez a anunţat că ţara revine la carantină din 4 noiembrie. Sunt vizaţi aproximativ 70% dintre locuitorii ţării, adică cei din regiunile cu focare majore.
Antonio Costa, premierul Portugaliei: “Nu le mai putem cere oamenilor să se baricadeze complet în case. Cunoaştem impactul psihologic, emoţional şi economic asupra locurilor de muncă, asupra dezvoltării copiilor şi a bătrânilor din aziluri. Mesajul meu este acesta: staţi cât mai mult posibil în case şi, când ieşiţi, respectaţi toate măsurile de siguranţă!”
Nici grecii nu sunt cruţaţi de acest al doilea val al pandemiei.
Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei:“Speram să nu fiu nevoit să spun asta. Dar nu pot închide ochii în faţa realităţii dure. Ne vom concentra pe cele două mari surse de infectare: distracţia şi circulaţia oamenilor. Suspendam activitatea restaurantelor, cu excepţia livrărilor. Baruri, cafenele, cinematografe, muzee, teatre, săli de sport se închid. Rămân deschise magazinele, producţia şi şcolile.”
Concluzia este evidentă: continentul se închide încet-încet. Experţii privesc cu scepticism speranţele guvernanţilor europeni că noua carantina se va limita la câteva săptămâni.
Sursa: www.stirileprotv.ro