Un atac a avut loc la Centrul Comercial Arndale din Manchester, Marea Britanie, existând informaţii legate de persoane înjunghiate. Cinci răniţi primesc îngrijiri medicale, iar zona a fost evacuată, transmite Reuters.

 

Poliţia britanică spune că cinci persoane au fost înjunghiate la mall-ul din Manchester, iar Poliţia de combatere a terorismului conduce investigaţia

 

Poliţia a informat că autorul. un bărbat în jur de 40 de ani, a fost arestat sub suspiciunea de atac deosebit de grav, potrivit Reuters.

 

Serviciul de ambulanţă britanic a transmis că patru persoane sunt îngrijite după incidentul de la centrul comercial.

 

Martori oculari povestesc despre scene de haos în timp ce un număr mare de poliţişti şi echipe de salvare au descins în zonă, chiar înainte de ora prânzului, scrie şi The Telegraph.

 

Înregistrări de la faţa locului arată un ofiţer de poliţie care îndreaptă pistolul către un bărbat care zace pe asfalt, potrivit Sky News.

 

Poliţia regiunii Manchester a confirmat incidentul, pe twitter, precizând că se află la centrul comercial situat în centrul oraşului, iar operaţiunea este în desfăşurare. Autorităţile nu au oferit însă niciun fel de detalii legate de modul în care s-a produs incidentul sau persoanele rănite.

 

 

 

 

Sursa: www.hotnews.ro