Compania lui Steve şi Adriana Walkington a fost înfiinţată în Canterbury, în urmă cu câţiva ani. Aceasta este specializată în producţia de haine de tenis pentru copiii cu vârste între 4 – 12 ani.
În perioada verii şi mai ales în timpul turneului de la Wimbledon, compania primeşte tot mai multe comenzi din Marea Britanie, UE, SUA, Canada, Japonia sau alte ţări din Orientul Îndepărtat. “Odată cu turneul de la Roland Garros, lucrurile încep să devină agitate. Începând cu Wimbledon, ele o iau razna, deoarece tinerii vor cele mai noi echipamente”, spune Steve Walkington.
Extinderea din Marea Britanie a unei afaceri pe pieţele mondiale poate veni la pachet cu o serie de bariere suplimentare din cauza Brexitului, întârzieri în expediere şi costuri mai mari pentru clienţi. “Acum ne-am mutat în Europa. Din cauza restricţiilor Brexit şi a celor legate de pandemie, a trebuit să părăsim Anglia ca să putem permite afacerii să supravieţuiască şi să crească”, transmit cei doi
Familia Walkinton a decis în toamna anului trecut că trebuie să se mute inclusiv cu cei doi copii ai lor (după care a fost numită compania). Acum, conform The Guardian, sunt în plin proces de stabilire în noile lor sedii din România. Zoe Alexander a fost stabilită astfel în Prahova, unde a făcut deja numeroase angajări şi speră să angajeze şi mai mulţi oameni. Steve spune că, astfel, o comandă de la un client din UE făcută într-o zi de luni va fi livrată a doua zi. Însă pentru clienţii din Marea Britanie care doresc echipamente pentru copiii lor, livrarea nu este atât de rapidă şi se face cu taxe suplimentare. Chiar şi costurile de curierat s-au triplat.
La şase luni după ce UK a părăsit UE, mii de alte companii mici s-au confruntat cu probleme similare şi multe au adoptat strategii similare pentru a evita întârzierile de export şi costurile. Astfel, ele pot transporta mărfuri în cantităţi mult mai mari, evitând o serie de taxe şi problema plăţii TVA care îi afectează pe clienţi.
Un sondaj Financial Times, realizat pe 651 companii britanice, arată că 31% dintre firmele care fac comerţ cu UE au suferit un impact negativ în ceea ce priveşte comerţul cu clienţii din UE. Doar 6% au spus că lucrurile s-au îmbunătăţit după Brexit.
Sursa: www.biziday.ro