Potasiul care este prezent în toate fluidele corpului, dar cea mai mare cantitate de potasiu se regăseşte în celule. Atunci când există prea mult sau prea puţin potasiu în organismul uman, apar probleme serioase de sănătate.
Acest mineral esenţial organismului uman are rolul de a controla contracţia musculară, reglează bătăile inimii, accelerează diureza, menţine tensiunea arterială sub control. Mai mult, potasiu ajută şi la prevenirea osteoporozei şi a pietrelor de rinichi. Nu în ultimul rând, ajută la tratamentul alergiilor.
Studiile de specialitate susţin că menţinerea unei diete care conţine potasiu contribuie la micşorarea riscului de accident vascular cerebral cu 20%.
Medicii susţin că nivelul de potasiu din corp este foarte important pentru menţinerea unei stări optime de sănătate. Un nivel prea mic sau prea mare este echivalent cu dezvoltarea unor probleme în corp. Mai exact, muşchii pot suferi, articulaţiile, apar dificultăţi de respiraţie sau de ritm cardiac.
Cum afli ce nivel de potasiu ai în organism?
Testul de urină verifică nivelul de potasiu din corpul uman. Medicul de familie este posibil să-ţi solicite această analiză atunci când există suspiciuni cu privire la anumite afecţiuni ale rinichilor sau probleme legate de glandele suprarenale. De asemenea, dacă un bolnav are stări de vomă, de vărsături, scaune moi şi există semne de deshidratare i se poate solicita un test de urină.
Ce înseamnă hiperkaliemia:
Hiperkaliemie înseamnă că în corp există prea mult potasiu. Prin urmare, persoana în cauză poate să aibă stări de vomă, diaree, oboseală, slăbiciune musculară. În lipsa diagnosticării şi implicit a iniţierii tratamentului, hiperkaliemia are consecinţe nefaste, uneori nefiind compatibilă cu viaţa. De cele mai multe ori, un nivel ridicat de potasiu poate să fie în întâlnit la pacienţii cu afecţiuni renale, diabet zaharat, tulburări de alimentaţie, infecţii.
Ce înseamnă hipokaliemia:
Hipokaliemia înseamnă existenţa unei cantităţi prea mici de potasiu în organism. O persoană care are prea o cantitatea mică de potasiu este posibil să aibă ameţeli. Dar are şi o starea generală de slăbiciune, dureri musculare. Pacienţii care au fibroză chistică au un nivel mic de potasiu în corp.
Ce boli ascunde nivelul prea mic sau prea mare de potasiu
20 iulie 2019
(222 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Primul etaj al Turnului Eiffel, reamenajat
(7 octombrie 2014)
114 vizualizări
O singură persoană a murit pe şoselele din Oslo în 2019. Cum au reuşit norvegienii ceea ce părea imposibil
(7 ianuarie 2020)
142 vizualizări
Cheile Vârghişului ascund peste 120 de peşteri şi cea mai mare colonie de lilieci
(14 aprilie 2014)
601 vizualizări
NOAPTEA MUZEELOR - Pe 19 mai, muzeele şi castelele din judeţ pot fi vizitate gratuit
(17 mai 2018)
701 vizualizări
Carnavalul de la Rio a început sub ameninţarea virusului Zika
(7 februarie 2016)
328 vizualizări
Concubina regelui Thailandei, surprinsă pilotând un avion şi trăgând cu arma
(28 august 2019)
224 vizualizări
La Tokyo, bei o cafea şi mângâi o bufniţă VIDEO
(16 iunie 2014)
332 vizualizări
Copiii asasini crescuţi de Mafie terorizează Italia. Şi copii români au aderat la fenomenul Baby Gang
(13 noiembrie 2019)
252 vizualizări
Noul Parchet European, condus de Kovesi, va funcţiona doar în engleză. Diplomat francez: Este o lovitură, mai ales că procurorul european a fost numit cu sprijinul Franţei
(6 octombrie 2020)
115 vizualizări
Muzeu al satului dobrogean, redeschis vizitatorilor
(29 iunie 2014)
311 vizualizări
Tot ce trebuie să ştii despre Premiile Oscar 2018
(3 martie 2018)
66 vizualizări
Volkswagen renunţă la cel mai popular produs al său
(11 august 2021)
87 vizualizări
Grecia vrea să transforme insulele în "zone libere de Covid". După şocul din 2020, Mykonos e gata de petreceri ca înainte de pandemie
(2 iunie 2021)
53 vizualizări
Cum s-a prăbuşit de pe munte milionarul Ion Sturza. Greşeala care îi putea fi fatală
(8 iunie 2022)
124 vizualizări
Noi imagini cu Elena Udrea însărcinată FOTO
(31 august 2018)
378 vizualizări
Germania îşi va reduce pentru şase luni TVA-ul la 16%, iar cel pentru hoteluri şi restaurante la 7%. Va acorda tuturor familiilor o primă de 300 de euro pentru fiecare copil şi va dubla subvenţiile pentru achiziţionarea de maşini electrice.
(4 iunie 2020)
160 vizualizări
Sancţiuni împotriva Rusiei. Statele Unite, UE şi UK au luat măsuri. Elveţia cere timp „pentru a analiza situaţia”
(25 februarie 2022)
79 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























