La Cafeneaua pisicilor din Paris, clienţii pot mângâia cele 12 feline din local în timp ce stau la masă. Cafeneaua, care s-a deschis sâmbătă, s-a bucurat de o mare afluenţă, scrie 20minutes.fr.
"Am fost nevoiţi să refuzăm cam 300 de persoane. Am fost chiar insultaţi de unii, dezamăgiţi că nu găsesc loc", spune Margaux Gandelon, care administrează cafeneaua. La Paris a apărut astfel conceptul de cafenea cu pisici, inspirat din cafenelele Neko din Japonia ("neko" înseamnă "pisică" în japoneză).
Unii clienţi au venit chiar de departe, după ce au făcut rezervări, ca să nu aibă surprize. Un grup de prieteni din Arras (Pas-de-Calais), mari iubitori de pisici, a văzut "la ştiri" că se deschide o cafenea cu pisici şi s-a hotărât să vină la Paris. După ce s-au spălat pe mâini şi li s-a spus să respecte câteva reguli—pisicile nu trebuie hrănite, trezite dacă dorm sau luate în braţe—au putut intra în cafenea.
Localul, cu o suprafaţă de 150 m2, din care 100 m2 accesibili pisicilor, poate găzdui circa 30 de persoane simultan. "În curând vom putea primi peste 50", promite Margaux. Au existat şi unele "încălcări ale regulamentului", îndeosebi copii care aleargă după pisici, dar, în general, echipa cafenelei a întâmpinat "reacţii pozitive şi a primit felicitări", încheie 20minues.fr.
Ştii unde este cafeneaua cu pisici?
23 septembrie 2013
- citeşte totul despre:
- cafenea,
- pisicilor,
- feline,
- cafenelei,
- persoane,
- pasdecalais,
- margaux,
- regulamentului,
- iubitori,
- clienti
(377 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Guvernul bulgar creşte salariile personalului medical ce tratează pacienţii bolnavi de Covid-19
(16 martie 2020)
80 vizualizări
Un avion cu aproape 100 de oameni la bord s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din Pakistan
(22 mai 2020)
400 vizualizări
Apare o nouă ţară în Europa. Au demarat deja procedura pentru independenţă
(21 septembrie 2020)
119 vizualizări
Trupa Iron Maiden vine în România, în 2022/ Concertul va avea loc în aer liber, la Romexpo
(2 decembrie 2021)
98 vizualizări
Destinaţii în România: Cascada Ciucaş, o minune a naturii
(26 februarie 2020)
930 vizualizări
Rua Gonçalo de Carvalho, cea mai frumoasă stradă din lume
(15 iulie 2013 - Clara ION)
206 vizualizări
Cheile Nerei – o poveste a naturii
(28 iunie 2013)
216 vizualizări
Polonia introduce vaccinarea obligatorie pentru angajaţii din sistemul sanitar, învăţământ, dar şi pentru forţele de ordine precum pompierii, poliţiştii, militarii şi agenţii de securitate, începând cu 1 martie.
(8 decembrie 2021)
111 vizualizări
Grecia vrea să-şi vândă cea mai frumoasă plajă
(19 mai 2014)
153 vizualizări
Începe programul "O săptămână la Munte"
(10 februarie 2014)
231 vizualizări
Parcul Natural Porţile de Fier poate deveni a doua rezervaţie a biosferei din România
(2 octombrie 2015)
126 vizualizări
Halloween. Cum a luat naştere sărbătoarea de pe 31 octombrie
(30 octombrie 2017)
578 vizualizări
Bătrânul care a ucis 90 de femei. Motivul pentru care a desenat portretele victimelor
(9 octombrie 2019)
122 vizualizări
Condiţii pentru vacanţe în Grecia. Ce le pot cere elenii turiştilor care vin din România
(6 aprilie 2021)
116 vizualizări
Viktor Orban îşi radicalizează discursul în plină campanie electorală şi evocă posibilitatea unei ieşiri a Ungariei din UE
(14 februarie 2022)
32 vizualizări
Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias şi continuă tratamentul într-o ţară UE
(23 septembrie 2019)
158 vizualizări
Eroarea secolului. Un belgian s-a trezit cu 2.000 de miliarde de euro în contul bancar
(14 februarie 2018)
418 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026













.jpg)












