Trecând dealurile Recaşului, spre nord, acolo unde privirea se pierde în viile ce-şi leagănă făloase poalele verzi ce aşteaptă să-şi dea rodul rubiniu, se deschide un drum îngrijit care duce spre Herneacova, un sat adunat, ai cărui locuitori vor avea producţie bogată de răchie, după cum prevestesc crengile încărcate şi aplecate până la pământ de rodul bogat de prune.
Satul dăinuie de la începutul anilor 1300, fiind botezat de stăpânii acelor vremuri Aranyasa, iar pe hărţile contelui de Mercy din 1761 comunitatea apare cu numele Hernyakovo. La începutul veacului al XIX-lea, întreaga localitate Herneacova a fost cumpărată de la Erariu (Fisc) de către familia Bydeskuthy, care a colonizat în zonă unguri şi slovaci de rit romano-catolic, veniţi din Hanusfalva.
Conţii au ridicat aici un conac pe măsura titlul nobiliar pe care-l aveau, iar prin 1915 o ramură a familiei nobiliare Jakabffy (cea de Kupa) a cumpărat de la familia conţilor Ambrozy de Seden, cu care era înrudită, conacul şi domeniul de la Herneacova. Familia a îngrijit conacul din Herneacova până la naţionalizare, transformându-l într-o reşedinţă nobiliara deosebită.
Nu departe de ruinele conacului s-a dezvoltat în ultimii 3, 4 ani modernul Complex turistic Herneacova unde unde orice turist se simte bine, pentru că natura a fost transformată de proprietarul domeniului într-un mic paradis: un imens lac, cu 7 hectare de luciu de apă, o bază de echitaţie, rute turistice cu teren accidentat, foarte apreciate de turiştii străini care preferă cursele moto de senzaţii tari. Oaza de linişte este căutată şi de pescarii pe care-i aşteaptă lacul cu aproape 20 de tone de crap şi şalău, gata să muşte momeala din vârful firului întins.
Încrezători şi dotaţi cu multă răbdare, pescarii îşi aruncă firul în apă în zorii zilei, când crepuscularul dintre dealuri încă mai îmbie la somn, apoi se aşează pe scaun şi măsoară cu privirea apa din care răsar săgeţi argintii. Pe malurile amenajate sunt zeci de pescari. Fiecare dintre ei, în parte, jură că săptămâna trecută a prins un crap ‘uite-atât de mare’, pe care l-a scos anevoie din apă. Fie că sunt răutăcioşi, fie că ştiu că şi ei că prind crapi cel puţin ‘la fel de mari’, pescarii-l privesc pe ‘norocosul’ de-acum şapte zile cu mult scepticism. Nimeni nu e supărat, pentru că fiecare adună în găletuşă cel puţin 2-3 peşti în câteva ceasuri.
Pentru cei care nu sunt pasionaţi de undiţă, este deschisă Baza de echitaţie Herneacova, unde zeci de cai de rasă aşteaptă să-şi mângâie coama în vânt şi să poarte călăreţii când la trap, când la galop.
Copiii nu se pot plictisi aici; au la dispoziţie imense poiene însorite sau umbroase, alei amenajate pentru plimbări cu bicicleta, curse cu ATV sau plimbări cu poneiul, dar pot vedea şi ferma de sturioni care a costat peste şase milioane de euro.