Un avion al companiei Pakistan International Airlines (PIA), care călătorea pe ruta Lahore - Karachi, s-a prăbuşit, vineri, aproape de aeroportul Karachi.

 

În imagini transmise la televiziunea publică şi de localnici se vede cum aeronava se prăbuşeşte înt-un cartier rezidenţial.

 

“Avionul s-a prăbuşit la Karachi. Încercăm să confirmăm numărul de pasageri, dar deocamdată ştim că este vorba de 99 de pasageri şi opt membri ai echipajului”, a declarat pentru AFP Abdul Sattar Khokhar, purtătorul de cuvânt al Autorităţii Aviaţiei Civile, potrivit Agerpres.

 

El a adăugat că zborul venea de la Lahore, al doilea oraş al ţării.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt, avionul a distrus mai multe clădiri în momentul impactului cu solul.

 

Zona a fost înconjurată de poliţie, de soldaţi şi de trupe paramilitare, fiind în desfăşurare o operaţiune de salvare, a mai spus Abdul Sattar Khokhar. Mai multe ambulanţe au fost trimise la faţa locului, iar zona a fost acoperită cu nori de fum.

 

Conform Autorităţii Aviaţiei Civile, pilotul avionului PK 8303 a raportat către turnul de control o problemă tehnică înainte de a se pierde contactul.

 

Catastrofa a survine la doar câteva zile după ce Pakistanul a autorizat reluarea zborurilor comerciale interne.

 

Timp de peste o lună, legăturile aeriene interne au fost suspendate pentru a se evita răspândirea noului coronavirus.

 

Dintre zborurile internaţionale, foarte puţine au fost menţinute.

 

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro