Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au decis, miercuri, să admită cererea lui Cristian Borcea de eliberare condiţionată, soluţia instanţei nefiind definitivă.
„Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Borcea Cristian. Dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat de sub puterea MEPI nr. 132/2019 emis de Curtea de Apel Bucuresti Sectia I Penal. (...) Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în minuta magistraţilor Judecătoriei Sectorului 4.
Cristian Borcea a mărturisit, marţi, în faţa instanţei care a judecat eliberarea lui condiţionată, că a muncit tot timpul şi a participat la toate cursurile, programele şi activităţile, chiar şi când era în carantină, şi i-a rugat pe judecători să aprobe eliberarea sa.
Avocatul lui Cristian Borcea a spus, în faţa instanţei, că fostul acţionar de la Dinamo a depăşit cu doi ani fracţia pe care trebuia să o ispăşească, chiar dacă era cunoscut ca fiind cardiac şi chiar operat pe cord deschis.
Potrivit avocatului, Cristian Borcea a dat dovadă de îndreptare, pentru că nu a fost niciodată sancţionat şi a fost recompensat lunar gradual cu suplimentarea convorbirilor telefonice şi online, a primit vizite mai multe şi permisii de părăsire a penitenciarului, clientul său respectând programul de revenire în penitenciar. De asemenea, Borcea a fost implicat în toate proiectele social-educative pentru revenirea în societate.
Cristian Borcea a mai avut o cerere de eliberare în luna mai
Mai mult, a spus avocatul lui Borcea în faţa instanţei, au fost plătite toate sumele de bani din prejudiciul dosarului şi cheltuielile judiciare la nici două săptămâni după încarcerare.
De cealaltă parte, procurorul a spus, în faţa instanţei că cererea de eliberare trebuie respinsă, fiind de părere că este o problemă în privinţa calculului liberelor compensatorii.„Comisia nu a verificat dacă acest cadru s-a făcut la întreaga perioadă a încarcerării sau s-a scăzut numărul zilelor când a stat în libertate. Sesizăm un dublu beneficiu, a avut zile libere ca recompensă, dar numărul zilelor compensatorii a fost stabilit fără să scadă zilele când el a fost în libertate. Este un interes deosebit din partea societăţii de a percepe în concret faptul că a intervenit reeducarea condamnatului, o dovadă este interesul mass media. Apreciem că condamnatul nu oferă garanţia dovezilor de îndreptare şi respect faţă de muncă şi normele sociale”, a spus acesta.
De asemenea, potrivit procurorului, în urma reîncarcerării lui Borcea, nu se îndeplinesc condiţii de eliberare, acesta fiind de părere că trebuiau evidenţiate aspecte noi care să ducă la concluzia că „stăruinţa în muncă şi reeducare, timpul petrecut în spatele gratiilor nu reprezintă perioada relevantă”.
Cristian Borcea a mai avut o cerere de eliberare în luna mai, însă Tribunalul Bucureşti a respins-o.
Sursa: www.digi24.ro