Acordarea voucherelor de vacaţă este o adevărată gură de oxigen pentru hotelieri şi operatorii din turism, dar de câştigat va câştiga toată lumea. Practic, angajatorul va scăpa de plata unor taxe suplimentare, angajatul ştie că va primi o primă, chiar dacă este sub formă de voucher, iar operatorii români din turism vor fi siguri că o bună parte din an vor avea o clientelă stabilă, cu atât mai mult cu cât tichetele sunt valabile numai în România.
Taxe mai mici pentru angajatori
Vouchere pot primi angajaţii încadraţi cu contract individual de muncă, dar angajatorul nu este obligat să ofere un anumit număr de tichete de vacanţă, urmând să fie alegerea sa câte vouchere va distribui şi cui. Tot angajatorul este şi cel care va stabili valoarea acestor vouchere, care nu trebuie să depăşească şase salarii minime pe economie. Un simplu calcul ne arată că un tichet de vacanţă nu va avea o valoare mai mare de 6.300 de lei, în condiţiile în care, de la 1 iulie 2015, salariul minim este de 1.050 de lei.
Un alt avantaj pe care îl are angajatorul este că aceste vouchere de vacanţă sunt scutite de la plata contribuţiilor sociale. Pentru ele se va plăti doar impozitul de 16%, ca şi în cazul tichetelor de masă. Operatorii din turism spun că, în prezent, mai mulţi angajatori din zona firmelor corporatiste au deja pachete salariale care includ şi vouchere de vacanţă, cu diferenţa că acestea erau impozitate la fel ca salariul.
Un calcul făcut de Adevărul Financiar arată că, în prezent, pentru acordarea unui voucher de vacanţă de 1.000 de lei, angajatorul ar avea costuri reale de aproximativ 1.830 de lei. După promulgarea acestei legi, pentru voucherul de vacanţă de 1.000 de lei, costurile totale ale angajatorului vor scădea la 1.290 de lei.
Deocamdată, legea nu poate fi aplicată, deoarece Executivul trebuie să aprobe prin Hotărâre de Guvern normele de aplicare a actului normativ. Dacă aceste norme vor fi adoptate în următoarea şedinţă de Guvern, voucherele ar putea fi emise în cel mult două săptămâni.
Voucherele pot fi folosite atât în agenţiile de turism, cât şi la operatorii direcţi, la hoteluri sau pensiuni. În cazul agenţiilor, comisionul perceput la plata cu voucherul nu poate depăşi 10%. Aceste vouchere pot fi folosite şi pentru servicii exclusive de cazare, dar şi pentru pachete care pot conţine tratament, masă sau diverse servicii.
Operatorii din turism aşteaptă ca aceste vouchere să devină operaţionale cât mai repede. La o piaţă de turism anuală estimată la un miliard de euro doar în segmentul agenţiilor, apariţia voucherelor de vacanţă va mai aduce în sistem încasări suplimentare de aproximativ 400 de milioane de euro.
Dacă sezonul de vară este ca şi pierdut în ceea ce priveşte utilizarea voucherelor pentru vacanţă, agenţiile au luat în schimb în calcul pregătirea de pachete pentru sezonul de iarnă şi, de ce nu, pentru vacanţa estivală de anul viitor.