Un viscol puternic a afectat, duminică, funcţionarea instalaţiilor de transport pe cablu Cota 1400-Cota 2000, Valea Dorului şi Valea Soarelui din Sinaia. Turiştii prinşi în inslalaţii au fost duşi în staţia de telecabină de la 2000, unde li s-a dat ceai cald şi cafea şi apoi au fost coborâţi în oraş, informează Mediafax.

În jurul orei 14.00, viteza vântului a crescut brusc de la 30 de kilometri pe oră la circa 120 de kilometri pe oră, telecabina care coboară de la Cota 2000 fiind oprită din motive de siguranţă, iar telescaunul din Valea Dorului a funcţionat cu dificultate.
   
Telescaunul din Valea Soarelui, aparţinând de Primăria Sinaia, a funcţionat o perioadă şi în timpul viscolului, el oprindu-se automat la un moment dat, turiştii rămânând în scaune, de unde au fost coborâţi de salvamontişti.

Echipele de la Teleferic SA au reuşit să aducă la staţia proprie de la Cota 2000 toţi turiştii care foloseau instalaţia din Valea Dorului, telecabina ducându-i apoi în Sinaia. A fost vorba de circa 200 de turişti din Valea Dorului, care în prezent sunt în siguranţă în Sinaia.

SURSA: MEDIAFAX