I se spune Veorica sau Vasilica-Viorica, în bătaie de joc, e ironizată, e permanent subiect de glume, sesiuni de stand-up şi caricaturi, dar, oricât de mare ar fi corul contestatarilor săi, Viorica Dăncilă nu este doar o simplă profesoară din Videle, care s-a trezit peste noapte contracanditata lui Klaus Iohannis la prezidenţiale.  Au ieşit la iveală studiile pe care le-a făcut şefa PSD şi Dăncilă a luat nota 9 la examenul de licenţă, la terminarea unei facultăţi extrem de grele la vremea aceea.

 

O copie a diplomei de inginer a Vioricăi Dăncilă, de la absolvirea Facultăţii Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Petrol şi Gaze din Ploieşti a fost publicată de stiripesurse.ro. Astfel, aflăm că Viorica Dăncilă a absolvit, în anul 1988, cu nota 9 la examenul de licenţă, Universitatea de Petrol şi Gaze, o facultate foarte grea la vremea aceea. Doar doar 200 de studenţi din cei 500 care luau examenul de admitere reuşeau să şi termine facultatea.

 

În plus, Viorica Dăncilă are şi o diplomă de master Spaţiul Public European, în cadrul SNSPA Bucureşti.

 

Din Videle la Bruxelles!

Viorica Dăncilă s-a născut la 16 decembrie 1963 în Roşiorii de Vede. Mama sa era ţesătoare la fabrica de postavuri „Dorobanţul', iar tatăl, Filimon Nica, era plutonier major în Armata Română. Părinţii săi au divorţat de tineri.

 

Viorica Dăncilă a urmat clasele a IX-a şi a X-a, între 1978 şi 1980, la Liceul „Mihai Viteazul' din Ploieşti, iar studiile liceale le-a finalizat la Liceul Energetic din acelaşi oraş.

 

În perioada 1997–1998 a fost profesoară la Liceul Industrial din Videle. Din 1997 până în 2009 a fost inginer la Petrom SA, sucursala Videle, serviciul Monitorizare Producţie Ţiţei şi Gaze.

 

Cum a reuşit să scape din anonimatul unui orăşel de provincie? Politica!

 

În 1996 a intrat în PSD, iar în 2018, preşedinta organizaţie de femei PSD din videle – trecută anterior prin mai multe funcţii, inclusiv prin două mandate de europarlamentar, a devenit primul ministru al României, iar acum are şanse reale la Preşedinţia României.

 

Dacă viaţa profesională şi politică a Vioricăi Dăncilă a fost spectaculoasă, viaţa personală este şi ea demnă de un scenariu de telenovelă, pentru că primul-ministru a devenit mamă la doar 26 de ani, însă prin… adopţie!

 

 

 

 

 

Sursa: www.viva.ro