Dacă prin alte părţi oamenii au ştiut să profite de trecutul lor, au scos de sub ape insule întregi cu tot cu temple sau au inventat un trecut care nu a existat vreodată, mizând pe turism, la noi nu se găsesc bani nici măcar pentru câteva bărci şi o pereche de ochelari subacvatici, lucruri care ar putea atrage iubitorii de vestigii. În urmă cu doi ani, o echipă de scafandri a găsit cetatea antică a Callatisului, scufundată în apele Mării Negre.

O teorie susţine că Atlantida ar fi fost localizată în Ma­rea Neagră şi că Insula Şerpilor ar fi o mică bucată rămasă din vechiul continent dispărut. Cu ajutorul vi­zualizării topografiei subac­va­­tice, Google Ocean a ajutat un inginer britanic să cer­ce­te­ze stratul aflat imediat sub fundul Mării Negre, des­co­perind o reţea de străzi per­­fect conturate, care nu pu­teau fi făcute decât de mâna omului. Specialiştii brita­nici afirmă că dovezi mai im­portante ar putea fi des­coperite în apropierea coas­telor României. Şi o echipă de scafandri ucraineni a explorat ruinele oraşului antic Akra, scufundat în apele Mării Negre, în zona de coastă a Crimeei.

Arheologii spun că situl scufundat în mare, lângă Mangalia, a fost întemeiat de grecii dorieni în secolul al VI-lea înainte de Hristos. Cercetările din ultimii 50 de ani au evidenţiat că fortăreaţa are dimensiuni impresionante – aproape două mile în largul mării şi tot două mile de-a lungul ţărmului actual.

Relătari despre oraşul scufundat în Marea Neagră există încă din secolul XV, când un navigator burgund a văzut “zidurile care ieşeau din mare” în dreptul portului Panguala (Mangalia)

Jeno Szabo este singurul român care a făcut parte din echipa lui Jacques-Yves Cousteau şi are la activ peste şapte mii de scufundări prin apele din toată lumea, unde a găsit nenumărate comori. În 2004, echipa de scafandri specializaţi în arheologie subacvatică condusă de Jeno Szabo a început să facă primele investigaţii pentru a putea demara acţiunile de căutare ale vechiului Callatis.

Trei ani mai târziu au obţinut ajutorul scafandrilor unguri care au venit şi cu aparatura necesară unei astfel de acţiuni. Au făcut un plan de cheltuieli estimative şi l-au înaintat secretarului general al Ministerului Culturii şi Cultelor de la acea vreme, Virgil Niţulescu, care a aprobat iniţial bugetul. Într-o săptămână de scufundări au găsit ruine, străzi, coloane şi o epavă a unei corăbii care folosea la transportarea marmurei. În apropierea epavei au fost găsite şi fragmente ceramice.

Tot într-o săptămână au cheltuit şi peste 15 mii de euro din buzunarele propriii, iar ministerul s-a făcut că plouă. Investigaţiile s-au oprit şi nu au fost reluate nici până în zilele noastre. Fascinaţi de descoperirea senzaţională, membrii echipei au încercat să strângă bani de pe unde s-a putut, au înfiinţat un Centru de Cercetări Subacvatice, toate fără prea mare succes.

Deşi iniţial nu au vrut să facă publică povestea de teama căutătorilor de comori care ar putea distruge vestigiile, scafandrii arheologi s-au hotărât să ceară ajutor de la alţii şi i-au chemat pe cei de la Discovery Channel, care ar putea da o parte din banii necesari, în schimbul exclusivităţii.

Strada antică

Pe faleza Mangaliei, în dreptul staţiei meteorologice încep zidurile cetăţii antice Callatis. E partea doriană a construcţiei, cea mai veche. “Cum intri în mare, la câţiva metri distanţă, dai de ruine”, a spus arheologul Liliana Vioiu, de la muzeul local. În actualul port al Mangaliei se află, tot scufundate, alte ziduri ale cetăţii, ceva mai “moderne”, din perioada romanilor.
La extinderea unui hotel, cu vreo zece ani în urma, s-au facut săpături în urma cărora au fost descoperite vestigii de o valoare inestimabilă. Cladirea cea nouă păstreaza astfel în pântecele sale o fărâmă de istorie. Pe marginea căii de acces se întinde sistemul de canalizare. Toate au fost făcute de romani. “Daca cercetările ar continua, s-ar vedea că strada aceasta se întinde spre vechea cetate, care acum e sub apă”, a explicat arheologul Liliana Vioiu.

“Colţii” uriasi ai Mangaliei

Există descrieri din diverse epoci ale zidurilor scufundate în mare. Călătorul burgund Walerand de Wawrin notează, î 1445, căajungâd î portul “Panguala” – una dintre diversele denumiri de peste timp ale Mangaliei – a văut ziduri de mari dimensiuni care ies din mare, î largul portului cel nou de la vremea aceea. Din aceeaş sursăse şie cămulte corăii s-au scufundat dupăce s-au lovit de acei “colţ” uriaş. Peisajul lugubru l-a impresionat, î 1652, si pe negustorul turc Evlia Celebi, referindu-se la oraşl “Mankalia”, iar un fracez – Xavier Hommaire de Hell – vorbeşe î 1928 despre “ziduri vechi ieşnd din râpa argiloasă unde e aşezat oraşul, ceea ce arăta că marea a invadat toată aceasta parte a litoralului”. O hartă a Mangaliei, din 1924, prezintă zidul de nord al cetăţii antice, o construcţie care se prelungeşte în largul Mării Negre. Harta este rodul studiilor începute în 1901 de Pamfil Polonic.

Scafandrii militari au studiat Callatisul

Cercetări de anvergură asupra cetăţii Callatis au fost demarate abia în 1962, fiind desfăşurate, timp de zece ani, de căpitanul-comandor Constantin Scarlat, o figură emblematică pentru Marina Militară. El a înfiinţat prima unitate de scafandri din Armata Română. Datorita lui există azi o hartă detaliată a cetăţii scufundate. Cu toate astea, Constantin Scarlat arată, intr-un articol publicat în 1973, că până la momentul respectiv fuseseră descoperite cel mult 20% din totalul vestigiilor submarine din dreptul Mangaliei. Investigaţiile au fost reluate abia în 1994, de data asta sub auspiciile Muzeului de Arheologie din Mangalia, care a colaborat, până în 1998, cu cercetatorii italieni de la “Cooperativa Metambuco” din Padova. După ei au venit, în 2007, specialiştii de la “Octopus Archeological Research Association” din Budapesta şi de la Centrul de Scafandri “Carpatica” din Bucureşti.

“Oriunde s-ar întâmpla aşa ceva, toată lumea ar sări să valorifice acest potenţial, s-ar relansa turismul. La noi nu s-a întâmplat nimic. În Grecia siturile subacvatice sunt acoperite cu grilaje metalice pentru a nu se putea lua nimic de acolo, vine turistul şi face scuba-diving. Altele sunt scoase la suprafaţă. În SUA se acoperă cu o cupolă de sticlă, iar turiştii vin cu un mini-submarin şi se uită. Se pot face şi tuneluri sub apă, depinde de buget. Mai mult decât să găseşti un oraş subacvatic pentru a relansa turismul, nu mai e nimic. Am zis că băgăm bani de la noi pentru a continua, dar a venit criza şi nu s-a mai putut. O săptămână de cercetări costă minim 20 de mii de euro, fără a pune la socoteală instrumentele. Dar nu este normal ca o descoperire de genul ăsta să fie finanţată din buzunarul meu. Eu am fost de mic fascinat de această poveste, am citit despre asta”, a mai spus Jeno Szabo .

În aprilie 2007, câţiva scafandri români ajutaţi de colegi din Ungaria au început o expediţie pentru cercetarea subacvatică, dotaţi cu tehnologie de ultimă oră, similară celei care a dus la descoperirea Titanicului. Sonarele au detectat o “anomalie” ciudată în adâncurile apelor de lângă Mangalia.

La aproximativ 6 metri adâncime, sub nisipul de pe fundul mării, scafandrii au descoperit artefacte, pereţi, coloane şi străzi pavate. Au realizat că au găsit ceea ce căutau, vechiul oraş pierdut al Callatisului, întemeiat de greci la porunca oracolului din Delfi, pe locul unei aşezări getice.

Documentele Antichităţii lasă loc de interpretări în ceea ce priveşte data la care s-a pus temelia cetăţii. Deşi este menţionată în scrieri încă din sec. VI î.Hr, nu există dovezi arheologice mai vechi de sec. IV î.Hr. Cert este că oraşul cunoaşte o perioadă de înflorire rapidă, apoi decade o dată cu începutul erei noastre, însă prosperă din nou în decurs de câteva secole.

În “Dialogurile” sale, Platon descrie civilizaţia în­flo­ritoare care popula At­lan­­ti­da, cu capitala la Po­sei­­do­nia. Continentul pier­dut a­vea o câmpie fertilă, cu ca­nale transversale şi un mun­­te nu foarte înalt, şanţuri de apă legate prin tu­neluri şi poduri, două izvoare – unul cu apă caldă şi unul cu apă rece – care ţâşneau din muntele prin­ci­pal, temple, cazarme, un hipodrom, săli de gim­nastică şi un majestuos palat regal. În pe­rioada ei în­floritoare, Atlantida era şi o temută forţă mi­li­tară, cu 1.200 de corăbii de război şi 10.000 de care de luptă, toate sub con­ducerea re­ge­lui Eve­nor.

Împre­u­nă cu regina sa, Leu­ci­pe, ei au a­vut o fată, pe nu­me Clito, care a de­venit, conform le­gen­dei, soţia lui Po­seidon. Fiului cel mare, Atlant, Po­seidon i-a dat în stăpânire regi­u­nea bogată centrală a Atlan­tidei, întinsă pe 160.000 kmp. În ur­ma unor mari cutremure şi inun­da­ţii, Atlantida s-a scufundat în mare într-o singură zi, şi de a­tunci a tot fost căutată de numeroşi istorici şi arheologi, apărând chiar “atlan­to­lo­gia”, ştiinţa care se ocupă de te­oriile privitoare la acest con­ti­nent, scrie formula-as.ro.

Una din a­ces­te teorii susţine că Atlantida s-ar fi scufundat în marea cunos­cu­tă de egip­teni sub nu­mele de “Siriath”, care ar co­res­pun­de cu Marea Nea­gră. În zona un­de este lo­ca­lizată Insu­la Şer­pi­lor, arhe­ologi ruşi au desco­perit ruine subacvatice, pe ca­re le atri­bu­ie atlanţilor.

Ei sus­ţin că Insu­la Şerpilor este ulti­ma rămă­şi­ţă a Atlan­ti­dei, şi că în trecutul în­de­păr­tat, locui­to­rii insu­lei purtau nu­mele de “Blajini” sau “Prea­fericiţi” (grecii le spuneau “makaron”, “fe­ri­ciţi”) şi erau vă­zuţi ca fiind des­cendenţii atlan­ţi­lor.

În plus, unele studii istorice men­­­ţionează că, în perioada de de­cădere, atlanţii practicau ritualuri de sacrificiu u­man, practicate mai târziu şi de geto-daci.

Fără alocarea unor fonduri pentru o cercetare serioasă a perimetrului, România va rămâne cu un tezaur arheologic necunoscut şi cu un potenţial turistic fascinant în zona Mării Negre, scufundat ca şi oraşul pierdut al Callatisului.