În vara anului 1943, Înaltul Comandament al Statelor Unite ale Americii a desemnat „44 / Forty fourth/ Bombardament Group”, sub comanda Generalului Leon W. Johnson, să organizeze şi să îndeplinească distrugerea rafinăriilor din Ploieşti. Zona din Ploieşti a fost filmată în prealabil de avioane de spionaj, iar obiectivele ce urmau sa fie distruse erau marcate.

În urma marilor pierderi suferite în bombardarea Germaniei, majoritatea piloţilor erau demotivaţi şi pentru a-i destinde armata l-a trimis special din Hollywood pe Tex McCrary. Astfel Tex McCrary a zburat în mod special şi a realizat un „show” pentru relaxarea piloţilor ce urmau sa plece în misiunea respectivă. S-a prezentat şi un film care începea cu o femeie goală, iar Tex anunţa că vor avea de a face cu o ţintă asemenea unei fecioare virgine, deoarece Ploieştiul nu a fost niciodată bombardat.

Alte zvonuri includeau şi faptul că apărarea antiaeriana română nu este în cea mai bună formă dat fiind lunga campanie din Rusia. Se dădea şi exemplul unui aeroport din Italia, unde în timpul unui raid adăposturile erau pline de servanţii tunurilor antiaeriene, astfel încât populaţia nu avea unde sa se mai adăpostească. Pe film totul arăta bine, dar se menţiona să nu se uite faptul că piesele de artilerie antiaeriană erau manevrate de români sătui de război.

Deznodământul misiunii

Operaţiunea Tidal Wave a fost un bombardament aerian al Statelor Unite asupra rafinăriilor germane de la Ploieşti, România, la 1 august 1943. În misiune au zburat 177 bombardiere grele B-24 Liberator pornind de la Benghazi, Libia, care au atacat rafinăriile de la altitudine joasă cu pierderea a 53 de avioane, 44 în faţa anti-aerienei române şi germane. Mai mult decât atât, 440 de soldaţi americani au fost ucişi în luptă, iar 220 au fost capturaţi. Rezultatul bombardamentului a fost „nici o reducere a producţiei de petrol înregistrată”, deci, misiunea a eşuat. Totuşi, cinci piloţi americani au primit Medalia de Onoare, trei postum, cele mai multe medalii decernate vreodată pentru o singură misiune de către Forţele Aeriene Americane.



Aceasta misiune a fost cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de aviaţia Statelor Unite ale Americii într-o singură misiune, şi una dintre cele mai costisitoare misiuni din istoria aviaţiei Statelor Unite ale Americii. Mai târziu americanii au numit această zi „Sâmbăta Neagră”, iar Ploieştiul a devenit cunoscut între aviatorii americani drept „cimitirul bombardierelor”.

Sursa: WIKIPEDIA