Autorităţile din oraşul marocan Oujda, situat în nord-estul ţării, au decis interzicerea măslinilor pe teritoriul localităţii, din cauza riscului de alergie la polenul arborelui, iar locuitorii trebuie să smulgă toţi pomii din oraş până la finalul anului.
Măsura inedită a autorităţilor implică smulgerea din rădăcini a mii de măslini de pe teritoriul oraşului cu aproximativ 500.000 de locuitori, fie că sunt pe trotuare, lângă casele oamenilor sau în parcuri.
Primăvara, în perioada de înflorire a măslinilor, polenul acestui arbore "este una dintre principalele cauze ale alergiilor respiratorii sezoniere", a declarat Omar Hijra, primarul oraşului Oujda, de profesie farmacist.
Măslinii reprezintă "90% dintre arborii plantaţi în ultimii ani în anumite cartiere", a mai spus edilul care a susţinut că măsura luată de Primărie este aprobată de cea mai mare parte a locuitorilor.
Oraşul care a interzis măslinii. Mii de copaci vor fi smulşi din rădăcină
19 septembrie 2014
(117 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ce risc au copiii şi adolescenţi de a dezvolta forme severe de Covid-19, conform OMS
(25 noiembrie 2021)
52 vizualizări
Studiu: Berea - un analgezic mai bun decât paracetamolul
(31 octombrie 2019)
116 vizualizări
Apare o nouă ţară în Europa. Au demarat deja procedura pentru independenţă
(21 septembrie 2020)
121 vizualizări
Vizită în Istanbul
(6 iulie 2013 - Clara ION)
203 vizualizări
Descoperire uluitoare într-o peşteră din Brazilia
(19 noiembrie 2013)
252 vizualizări
Cand se deschid granitele in lume pentru turisti. Unde poti sa pleci in vacanta chiar de luna asta
(9 iunie 2020)
335 vizualizări
Cea mai lungă pârtie de schi acoperită va fi construită la marginea deşertului
(7 august 2015)
112 vizualizări
Atacuri în Sri Lanka: bilanţul a crescut la 359 de morţi. O nouă explozie în Colombo
(24 aprilie 2019)
90 vizualizări
39 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Anglia. Şoferul a fost arestat
(23 octombrie 2019)
115 vizualizări
Insula grecească care îţi dă bani să te muţi acolo: cât de mare este suma lunară
(9 iulie 2019)
110 vizualizări
Un şofer a intrat cu maşina, intenţionat, într-un grup de elevi, în Londra. Un mort şi cinci răniţi
(3 decembrie 2019)
77 vizualizări
Povestea icoanei nepictate de mână de la Piatra Scrisă
(20 aprilie 2014)
1378 vizualizări
Alertă cu bombă la Taj Mahal. Peste 1.000 de turişti au fost evacuaţi
(4 martie 2021)
51 vizualizări
Cine este femeia nud pe care Facebook nu vrea s-o vezi. Cum s-a ajuns la un scandal monstruos
(27 noiembrie 2018)
524 vizualizări
Biserica din Ghelinţa – un monument UNESCO mai puţin cunoscut
(22 iunie 2020)
1155 vizualizări
Singura dorinţă a lui Nicolas Cage pentru organizatorii festivalului TIFF din Cluj
(30 mai 2019)
105 vizualizări
Sevilla, dincolo de coride şi flamenco
(25 octombrie 2013)
266 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























