Ploieştiul în prima parte a sec. XX

În sec. XX modernizarea oraşului s-a făcut într-un ritm susţinut şi continuu. Până la cel de-al II-lea Război Mondial, Ploieştiul capătă, cel puţin în zonele centrale, înfăţişarea unui oraş modern european.

La începutul secolului XX, se construia uzina de electricitate şi era introdus iluminatul stradal, mai întâi în zonele centrale: Bulevardul Independenţei, Piaţa Unirii, Piaţa Legumelor, Strada Franceză ş.a. În anul 1905 se construieşte Gara de Nord, pe linia Ploieşti – Văleni, iar în anul 1909 inginerul englez W. H. Lindley întocmeşte un plan general de sistematizare a oraşului. După acest plan, până în anul 1913 vor fi asfaltate sau pavate cu piatră cubică 44 de străzi.

În aceeaşi perioadă este construită uzina de apă de la Crângul lui Bod şi reţeaua orăşenească de apă potabilă, proiectată de acelaşi W. H. Lindley. Printre lucrările care au organizat zona pieţei au fost: mutarea abatorului (1902) şi oborului de vite (1911) din centru la Bariera Bucov.

Municipalitatea a dorit şi realizarea unui mijloc de transport modern şi anume tramvaiul electric. A fost întocmit caietul de sarcini (în 1911), dar nu s-a ajuns la construirea tramvaiului datorită costurilor prea mari. Printre cele mai importante construcţii făcute în Ploieşti se numără Palatul de Justiţie şi Halele Centrale.

Palatul de justiţie

La începutul secolului XX, la Ploieşti, s-a pus problema construirii unui nou Palat de Justiţie. La 1911, s-a luat hotărârea ca Primăria oraşului şi Prefectura să intervină pe lângă Ministerul de Justiţie de la Bucureşti pentru a sprijini construirea Palatului şi a acţiunii de expropriere care ar fi fost necesară.

Terenul asupra căruia s-a oprit mai întâi atenţia consilierilor locali a fost cel de la Griviţa, locul unde mai târziu avea să se amenajeze o frumoasă grădină publică. Arhitectului Toma T. Socolescu, i s-a dat sarcina de a întocmi un plan de situaţie precum şi studiile necesare.

În anul 1911, Prefectura Prahova a încheiat un contract cu arhitectul francez Ernest Doneaud pentru întocmirea proiectului unui nou Palat de Justiţie la Ploieşti. Terenul ales pentru noua construcţie a fost lângă Obor, în zona unde se găseşte astăzi.

La sfârşitul anului 1915, începuseră lucrările de săpături ale fundaţiei construcţiei pentru aripa stângă. În condiţiile intrării în război a României, lucrările au fost întrerupte în anul 1916, pentru o mai lungă perioadă de timp. În anul 1923, se revenea la vechiul proiect de construcţie al unui nou Palat de Justiţie. Arhitecţii Ernest Doneaud şi Toma T. Socolescu au proiectat clădirea Palatului de Justiţie. Nu s-a mai respectat vechiul proiect făcut în anul 1911-1912. Locul ales pentru amplasarea construcţiei rămânea cel stabilit în anul 1911, lângă Obor, conform planului de situaţie. Cei doi arhitecţi se obligau să prezinte şi desenele necesare mobilierului şi aceasta fără vreo plată deosebită.

Inaugurarea Palatului de Justiţie de la Ploieşti a avut loc în ziua de sâmbătă, 26 noiembrie 1932, în prezenţa M.S.R. Regele Carol al II-lea. Gustarea servită în acea zi a fost asigurată de Restaurantul Berbec, situat atunci în P-ţa Unirii 2, pe Bulevadul Ferdinand I.

Halele Centrale

La începutul anilor ’30, ai sec. XX, edilii oraşului Ploieşti şi-au pus problema construirii unor Hale Centrale care să înlocuiască vechea piaţă provincială, formată dintr-un ansamblu de dughene improvizate, lipsite de igienă şi drumuri de acces. Vechea Piaţă Mare era situată aproximativ în faţa viitoarelor Hale Centrale, în spatele Palatului de Justiţie.        

În anul 1929, Primăria Ploieşti a semnat contractul pentru construirea Halelor din Ploieşti. Arhitectul ales pentru a duce la îndeplinire acest proiect complex şi deosebit de îndrăzneţ a fost Toma T. Socolescu, salariat pe atunci în cadrul Primăriei, Direcţia Tehnică, la Serviciul Arhitectură. În stabilirea mărimii pieţii a luat în considerare numărul de locuitori pe care se estima că îl va avea Ploieştiul peste 20-25 de ani.

În acea vreme, oraşul avea o populaţie de aproximativ 80.000 locuitori. Un lucru de primă importanţă era acela de a prevedea posibilităţi suficiente pentru extinderi ulterioare în caz de nevoie. În alegerea locului viitoarelor Hale, arhitectul considera că era nevoie de un spaţiu întins ca ,,cel din faţa actualelor pescării, în fostul obor, cuprinzând şi clădirea pescăriilor”. Prin exproprierea celor două străzi laterale urma să se degajeze complet halele dând şi posibilitatea construirii unui mare târg înconjurat cu prăvălii, la parter – aşa cum arăta şi pe planul de situaţie.

Sistemul de construcţie utilizat urma să fie betonul simplu şi armat, netencuit în hale şi subsoluri, după modelul halelor mai noi din alte ţări, iar pentru faţade zidărie de cărămidă. Turnul, prevăzut a se construi în partea stângă, în faza aceasta a proiectului, trebuia să rupă simetria construcţiei.

Proiectul cupolei principale a fost realizat de către profesor dr. ing. R. Salinger din Viena. Ceasul din turn a fost realizat în anul 1933 de către firma germană A.E.G. Inaugurarea oficială a Halelor Centrale din Ploieşti a avut loc în noembrie 1935, în prezenţa Regelui României Carol al II-lea.

Dispariţia clădirilor

Imaginea oraşului a avut mult de suferit datorită bombardamentelor anglo-americane din timpul celui de-al doilea război mondial (1943-1944). Atunci au fost avariate sau distruse total o serie de clădiri reprezentative pentru oraş: Gara de Sud (refăcută în forma de astăzi), partea de la stradă a Liceului ,,Sfinţii Petru şi Pavel”, o bună parte din casele ce se aflau pe Bulevardul Ferdinand I (fost Câmpinii) aproximativ în faţa actualei poşte centrale, multe dintre casele din Piaţa Unirii au fost grav avariate, Halele Centrale au fost parţial distruse (fiind refăcute după planurile originale), a fost avariat şi Hotelul Europa (la parterul căruia funcţiona Restaurantul Berbec) ş.a.      

Oraşul a pierdut în deceniile şapte şi opt ale sec. XX mare parte din clădirile amplasate în zona centrală.  Cauzele au fost pe de o parte şubrezirea multor dintre clădiri, datorită bombardamentelor din timpul celui de-al doilea război mondial despre care am amintit mai sus, pe de altă parte politica regimului comunist (1947-1989) în timpul căruia au fost naţionalizate majoritatea imobilelor, întreprinderilor şi firmelor ce desfăşurau activităţi comerciale şi care aduceau după sine existenţa sumelor necesare pentru refacerile şi consolidării clădirilor.

O dată cu dispariţia proprietăţii private asupra imobilelor, starea lor s-a înrăutăţit treptat. Cutremurul din anul 1977 a şubrezit şi mai mult clădirile construite înainte de război. După 1977 vor fi demolate majoritate clădirilor din zonele centrale ale oraşului pentru a face loc noilor construcţii. Astfel au dispărut aproape complet clădirile din fosta Piaţă a Unirii şi din Piaţa Mare (piaţa se afla în faţa Halelor Centrale), de pe Bulevardul Ferdinand I (fost Câmpinii), Străzile Mihail Kogălniceanu, I. G. Duca, Lipscani, Romană, Văleni (partea dinspre centru) ş.a.  

Astăzi mai pot fi admirate clădirile de pe Bulevardul Independenţei (păstrate în mare măsură) şi cele rămase din vechea zonă centrală: sediul actualei Bănci Comerciale ,,Tache Ionescu”, Palatul de Cultură (fost Palatul de Justiţie), Halele Centrale, Muzeul de Istorie (fost Liceu), Casa Pedagogilor (lângă Muzeu), Tribunalul (clădirea fostă a Administraţiei Financiare), Casa ,,Hagi Prodan”, Şcoala de Meserii, Liceul I. L. Caragiale (fost Liceul Comercial) ş.a.


Sursa: muzeuvirtualploieşti.ro