Celebrul medic şi farmacist român Carol Davila s-a căsătorit cu Ana Racoviţă, nepoată de boieri, în luna aprilie a anului 1861, în oraşul Goleşti, aflat atunci pe teritoriul judeţului Muscel.

 

Carol mai fusese anterior căsătorit cu Maria Marseille, fiica unui medic francez, Alphonse Constant Marsille, în Ţara Românească. La doar 24 de ani, la naşterea unui copil, Maria s-a stins din viaţă.

 

Carol şi Ana au avut împreună patru copii, două fiice şi doi fii, Elena, Zoe, Alexandru şi Carol.

 

După căsătorie, Ana a preluat administrarea şi conducerea azilului pentru fete orfane înfiinţat de soţul său în 1860.

 

Timp de 14 ani, a colaborat cu doamnele din înalta societate bucureşteană pentru a o sprijini în finanţarea acestei instituţii caritabile.

 

Alături i-a fost chiar de la început Elena Cuza, soţia domnului Alexandru Ioan Cuza, care a şi iniţiat o chetă publică pentru construirea unei noi clădiri pentru azil.

 

Ea a fost prima şi cea mai importantă donatoare, de aceea instituţia a fost numită „Azilul Elena Doamna”.

 

Ana Davila s-a stins din viaţă într-o zi de duminică, pe 13 ianuarie 1874, ca urmare a unei greşeli medicale.

 

Avea doar 40 de ani. Din relatările fiicei sale Elena Perticari-Davila, care a stat de vorbă cu martorii pentru a afla cum a murit mama sa, aflăm că, în timpul unei conferinţe ţinute de Carol Davila şi de alţi medici, chimişti şi farmacişti la Spitalul Colţea, Ana Davila a acuzat o durere puternică de cap.

 

Unul dintre medicii spitalului, Bernath, s-a oferit să-i aducă praf de chinină, analgezic folosit frecvent în epocă pentru migrene.

 

Doctorul a luat flaconul fără a-şi da seama că se afla la un nivel mai inalt decât al raftului cu flaconul de chinină şi, astfel, i-a oferit Anei Davila stricnină.

 

Mormântul Anei se află în apropierea clădirii azilului, acolo unde soţii Davila aveau şi locuinţa.

 

Karl Storch şi fiul său, Carol, înalţă, în 1890, din marmură de Carrara, prima statuie din Bucureşti dedicată unei femei.

 

Alături de Ana stă o fetiţă orfană, desculţă, simbolul generaţiilor de care aceasta s-a îngrijit. Carol Davila mai trăieşte 10 ani după decesul ei.

 

S-a stins din viaţă pe 24 august 1884. E înmormântat pe platoul Cotrocenilor, în grădina fostului azil, lângă soţia lui.

 

 

 

 

Sursa: www.avantaje.ro