Noua tulpină a coronavirusului nu are încă un nume oficial, iar oamenii de ştiinţă atrag atenţia că folosirea denumirii Delta Plus poate crea confuzie, pentru că aceasta este doar una dintre cele 45 de subtulpini derivate din Delta. Biziday a scris în iunie despre o variantă, numită la vremea respectivă Delta Plus, semnalată de CDC şi care se răspândea din Nepal în India.

 

Deocamdată, noua tulpină este numită Subvarianta AY.4.2 şi, potrivit Financial Times, care citează date GISAID, este responsabilă de aproape 10% din cazurile înregistrate acum în Marea Britanie. Oamenii de ştinţă cred că noua tulpină tinde să devină dominantă, dar nu la fel de repede cum Alpha a fost înlocuită de Delta. Din acest motiv, ea nu este considerată deocamdată un game-changer (un fapt care schimbă paradigma epidemiei). Este probabil să fie curând declarată de OMS “variantă investigată” (VUI) dar nu neapărat şi “variantă îngrijorătoare” (VOC).

 

Marea Britanie a anunţat luni peste 49 de mii de cazuri noi, cel mai mare număr din iulie şi până acum, dar nu este clar rolul jucat de varianta AY.4.2, care la final de septembrie reprezenta doar 6% din totalul cazurilor noi. Ceea ce se ştie deocamdată sigur despre noul descendent al tulpinii Delta este că are două mutaţii ale proteinei Spike, cea cu ajutorul căreia virusul intră în celulele umane, dar nu este clar rolul şi efectul acestor mutaţii. Ambele mutaţii au mai fost înregistrate individual în tulpinile anterioare ale coronavirusului, dar nu în “Variante de Îngrijorare” (VOC).

 

Doctorul Scott Gottlieb, fost comisar al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA, a scris pe Twitter duminică că “avem nevoie de cercetări urgente pentru a ne da seama dacă acest Delta Plus este mai transmisibil, sau dacă are o capacitate parţială de evaziune imună”, adică de a face ineficienţi anticorpii oferiţi de vaccin sau căpătaţi prin boală.

 

Profesorul Ravi Gupta de la Universitatea Cambridge, a comentat pentru FT cu privire la eficienţa vaccinurilor împotriva acestor două mutaţii apărute la noua tulpină că “nu sunt candidate evidente pentru evadarea imunitară, pentru transmisibilitate crescută sau pentru virulenţă mai mare” şi că este greu de prezis efectul acestor mutaţii asupra comportamentului viral. Acestea afectează forma şi comportamentul proteinei Spike într-un mod pe care oamenii de ştiinţă nu îl înţeleg încă, nici chiar la varainta Delta, dominantă acum la nivel mondial.

 

Francois Balloux, director la Institutul de Genetică al University College London, spune că, dacă dovezile preliminare sunt confirmate, AY.4.2 poate fi cea mai infecţioasă tulpină de coronavirus de când a început pandemia şi până acum. “Dar trebuie să fim atenţi în această etapă, căci Marea Britanie este singura ţară în care această variantă a decolat în acest fel şi tot nu aş exclude creşterea sa ca fiind un eveniment demografic aleator”.

 

Un purtător de cuvânt al prim-ministrului britanic a spus despre apariţia noii mutaţii a coronavirusului că “evident, vom urmări atent aceste cazuri. Programul de vaccinare va continua să fie prima noastră linie de apărare, la care se adaugă noile tratamente dezvoltate, testarea masivă şi îndrumările de sănătate publică.”

 

Varianta Alpha care s-a răspândit rapid începând din toamna trecută s-a dovedit cu 50% mai transmisibilă decât virusul iniţial pornit din China, iar Delta (pornită din India şi răspîndită la începutul acestui an) a fost cu 60% mai virală decât Alpha.

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro