Pe fondul răspândirii variantei Delta şi a ratei de vaccinare mică sau chiar inexistentă în rândul copiilor, ultimele modele de răspândire epidemică emise de Institutul Pasteur arată că jumătate din numărul de cazuri noi de Covid vor apărea la copii din septembrie. “Şcoala este cea mai complexă situaţie care ne aşteaptă în această toamnă. Este un spaţiu în care virusul poate circula“, a declarat Arnaud Fontanet, membru al Consiliului Ştiinţific.

 

În Franţa, doar o treime (32,4%) din copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani au fost vaccinaţi complet, în timp ce 56,2% au primit o doză de vaccin.

 

“Ne putem teme că va fi o epidemie pediatrică“, spune Lila Bouadma, membru al Consiliului Ştiinţific, pentru BFMTV.

 

Ministrul Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a dezvăluit în urmă cu câteva zile protocolul de sănătate ce urmează să fie aplicat odată cu începerea şcolii pe 2 septembrie: masca va fi obligatorie în interior, dar nu şi în aer liber, iar în cazul în care un elev este depistat cu Covid se trece la cursuri online.

 

“Dacă virusul circulă foarte repede, iar adulţii nu sunt complet vaccinaţi, vor fi afectaţi mulţi copii şi, în termeni absoluţi, vor fi mulţi copii în spitalele noastre. Nu suntem pregătiţi pentru asta, deoarece terapia intensivă pediatrică este extrem de specializată“, avertizează doctorul Lila Bouadma. Pfizer şi Moderna au anunţat în urmă cu câteva luni că au început studii clinice pentru a determina eficacitatea şi siguranţa vaccinului pentru copiii cu vârste între 5 şi 12 ani, dar este clar că acesta nu va fi disponibil până în 2022.

 

Specialiştii susţin în continuare necesitatea testării regulate şi respectarea măsurilor de protecţie. Ei propun folosirea în şcoli a testelor rapide cu probe de salivă, mai puţin invazive, şi izolarea elevilor infectaţi cât mai repede posibil, pentru a evita închiderii şcolilor.

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro