Biserica Reformată din Cluj-Napoca, monument istoric, cea mai mare clădire gotică din Transilvania, a fost inaugurată, după ce a fost restaurată. Bugetul total al lucrărilor a fost de 4,5 milioane de euro, iar o mare parte a banilor a venit de la Uniunea Europeană.
„Am inaugurat Biserica Reformată Centrală de pe strada Mihail Kogălniceanu din Cluj-Napoca după ce aceasta a fost restaurată printr-un proiect finanţat din fonduri europene.
Valoarea lucrărilor s-a ridicat la peste 4,5 milioane de euro, din care 4 milioane de euro au provenit din fonduri europene, restul fiind cofinanţări din partea guvernelor României şi Ungariei şi fonduri proprii. Lucrările de restaurare au durat aproape doi ani, acestea fiind începute în februarie 2014”, a declarat episcopul Eparhiei Reformate din Ardeal, Kato Bela, citat de stiridecluj.ro.
Biserica Reformată-Calvină de pe strada Mihail Kogălniceanu a fost ridicată între 1486 şi 1516. Primul document care atestă înălţarea bisericii este din data de 9 septembrie 1486. Primarul Clujului de atunci, Szabo Ambrus, a decis să doneze călugărilor franciscani un teren aflat în imediata apropiere a bastionului croitorilor pentru a fi ridicată o mănăstire.
Biserica a fost clădită dintr-o singură navă, în spiritul franciscanilor, care nu doreau stâlpi de susţinere sau prea multe ornamente, astfel încât credincioşilor să nu le fie perturbată atenţia.
Orga din biserică este din 1766, iar pe pereţi se află cea mai bogată colecţie de blazoane şi steme din România. Toate aparţin unor nobili transilvăneni.