Numărul cetăţenilor români care au depus cerere de rezidenţă în Marea Britanie până la termenul limită de 30 iunie 2021 a fost de 1.067.200, pe locul 2 după polonezi, cu 1.091.500 de cereri, şi înaintea italienilor cu 545.600 de cereri, potrivit datelor publicate joi de ministerul de interne de la Londra. Nu există date, câţi din aceşti cetăţeni români sunt şi cetăţeni ai Republicii Moldova.

 

În total, peste 5,5 milioane de cetăţeni din cele 27 de state membre UE au depus cereri în temeiul Settlement Schme – Schema de stabilire – care le permite să locuiască şi să lucreze în Regatul Unit, după Brexit.

 

Pentru toţi cei sosiţi după 1 ianuarie 2021 nu mai este valabilă libertatea de mişcare din UE, care a fost înlocuită cu un sistem pe puncte şi vize de lucru.

 

 

 

Sursa: www.moldova.europalibera.org