În cazul în care eşti consumator de centrală termică, trebuie să ai în vedere reglementările pentru perioada rece. Faţă de verificarea impusă de lege, este necesar să efectuezi şi o altă verificare periodică. Aceasta este esenţială pentru a evita riscul să îţi pierzi echipamentul termic.

 

La ce interval de timp trebuie să faci, de fapt, revizia centralei termice

Echipamentele termice, funcţionează în medie aproximativ 14000 de ore în fiecare an. Acest timp îndelungat de funcţionare duce la uzura pieselor, care pot produce defecţiuni. Efectele secundare ale acestei probleme sunt: temperatura crescută de ardere a gazului, consumul, creşterea costurilor, deteriorarea sistemului termic. Pentru a evita toate aceste aspecte, este necesară revizia anuală a echipamentului de încălzire.

 

Revizia tehnică anuală este preferabil de făcut înainte de apariţia frigului. Specialiştii ne sfătuiesc să pregătim sistemul de încălzire înainte să se facă rece. Verificarea tehnică periodică (VTP), care este obligatorie prin lege o dată la doi ani, diferă de revizia anuală a centralei. Scopul VTP-ului este protecţia consumatorului. Revizia anuală testează parametrii optimi ai echipamentului, pentru a asigura că acesta este pregătit să intre în perioada de toamnă-iarnă. Prelungirea duratei de viaţă a centralei, este şi ea de asemenea inclusă în revizie. Operaţiunile se fac contra cost, aşadar pot fi făcute de acelaşi specialist. Pentru efectuarea VTP-ului, este necesară autorizaţia ISCIR a service-ului.

 

Cum se face revizia anuală?

Evaluare echipamentului termic, constă într-o evaluare a tuturor părţilor din care aceste este construit. Aceasta începe de la verificarea dispozitivelor de control şi de siguranţă, până la condiţia exterioară şi generală a echipamentului. Specialiştii trebuie să verifice următoarele componente ale centralei.

– Controlul dispozitivelor de siguranţă, acestea constă în: valva de gaz, debitmetru şi termostate.

– Circuitul de evacuare a gazelor, după ce acestea sunt arse.

– Camera etanşe şi închiderea acesteia ermetică.

– Asigurarea de blocare a conductelor şi a terminalului de aer-gaze.

– Arzătorul cât şi schimbătorul de căldură să fie curate.

– Nu trebuie să fie identificată prezenţa depunerii pe electrod.

– Instalaţia de apă şi de gaz trebuie să fie etanşe.

– Instalaţia rece să aibă presiunea apei de aproximativ 1 bar

– Pompa de circulaţie să fie în funcţiune.

– Vasul de expansiune este necesar să fie încărcat.

– Valorile indicate de debitul de gaz, dar şi a presiunii, trebuie să corespundă tabelului respectiv.

– Nu trebuiesc identificate pierderi şi blocaje la sistemul de evacuare a gazelor.

– Sifonul să fie plin cu apă.

– Verificarea exterioară şi generală.

 

 

 

 

 

Sursa: www.playtech.ro