Angela Merkel a afirmat că „trebuie să acţionăm acum” pentru a evita o urgenţă naţională acută în sistemul sanitar, după câteva ore de consultări prin video-conferinţă cu autorităţile statelor federale.

 

„Curba trebuie să se aplatizeze din nou”, a mai spus Merkel. Aceasta a apelat la un „efort naţional” temporar, dar care este necesar, de la începutul şi până la sfârşitul lunii noiembrie. Primarul Berlinului a declarat că speră că aceste măsuri vor contribui la revenirea din „această situaţie dramatică”.

 

Totodată, ministrul Finanţelor, Olaf Scholz, a declarat miercuri că luna noiembrie va fi o lună crucială pentru combaterea pandemiei coronavirusului, dar şi că pregăteşte noi măsuri care includ ajutor financiar pentru companiile afectate.

 

Autorităţile au convenit asupra unor restricţii temporare cu implicaţii asupra vieţii publice, similare cu cele din primăvară – restaurantele şi pub-urile urmează să se închidă din nou, la fel şi sălile de fitness şi cinematografele. În public, grupurile trebuie restrânse la cel mult zece persoane. Toate evenimentele publice vor fi anulate, inclusiv cele din Bundesliga. Pe de altă parte, şcolile, grădiniţele, magazinele, saloanele de coafură si frizeriile vor rămâne deschise.

 

Noile măsuri au venit pe fondul creşterii numărului de infectări cu coronavirus. Germania a depăşit pragul de 50 de cazuri confirmate la 100.000 de locuitori într-o săptămână.

 

 

Sursa: www.biziday.ro