La 18 ani, Maria Drăguş este unul dintre actorii care promit o carieră de succes în cinematografie.

Maria este una dintre cele două românce participante la Shooting Stars-ul de anul acesta, alături de Cosmina Stratan, protagonista din filmul „După dealuri”. La Festivalul de Film de la Berlin,  producători, regizori, actori şi directori de casting îi aleg pe actorii care au destul talent încât să reuşească în cinematografia mondială.


Tânăra a fost descoperită acum cinci ani de către Michael Haneke, la casting-ul pentru „Panglica Albă”. Deşi s-a născut şi a crescut în Germania, Maria nu şi-a uitat originile şi limba, iar relaţia pe care o are cu România este una specială.

„M-am născut aici şi am crescut aici, dar România îmi este foarte apropiată de suflet, cumva. Vorbesc mult româneşte cu tata, am şi prieteni români. De fapt, mă consider mai mult româncă decât nemţoaică, dacă e să fiu sinceră. Cumva, nu ştiu, m-am simţit mereu mai atrasă de România. Acum doi ani, după şase ani în care nu mai fusesem în ţară, am revenit. Până atunci îmi lipsise ceva foarte tare şi nu ştiam ce. Dar cum am ajuns în Bucureşti, mi-a fost clar: Aha, deci asta a fost”.

Împreună cu tatăl ei, vede filme româneşti vechi – „din alea cu Dem Rădulescu”, dar nu scapă din ochi nici Noul Val. Iar dintre fraţi, e singura care vorbeşte româneşte, potrivit filmreporter.ro.

La prezentarea celor zece actori din Shooting Stars, Maria a impresionat prin ţinuta ei şi prin atitudinea matură, iar dintre participanţi, aceasta are cea mai mare experienţă pe platourile de filmare, deoarece în cei cinci ani de când a fost descoperită a avut ocazia să se remarce. Germanii o numesc una ditnre cele mai promiţătoare şi talentate actriţe ale generaţiei sale, iar următorul rol în care va juca, va filma pentru o miniserie numită „Tanbach”, plasată în Germania de după Al Doilea Război Mondial.

Cât despre colegii ei de la Shooting Stars, Cosmina e uimită de cât de modeşti şi deschişi sunt: „Mi se pare un grup foarte fain. Nu e nimic competitiv, nu există genul ăla de tensiune, cred că sunt aleşi şi după caracter, nu ştiu! Acasă se întâmplă mereu să fie cineva care să vrea să iasă în evidenţă şi m-am aşteptat să găsesc şi aici câţiva oameni mai stridenţi, dar nu s-a întâmplat deloc asta, am fost foarte plăcut surprinsă”