Prinţul moştenitor al României, Ferdinand, a fost fermecat de frumuseţea unei românce imediat ce a ajuns în ţara pe care avea să o conducă.

Natura poveştii de dragoste dintre prinţul Ferdinand şi Elena Văcărescu este greu de descifrat astăzi. Mărturiile contemporanilor se contrazic. Cei doi s-au cunoscut la curtea reginei Elisabeta. Totul a fost minunat pentru cei doi la început.S-a vorbit despre o posibilă căsătorie, idee susţinută de Regina Elisabeta. Lumea politică nu a reacţionat atâta vreme cât totul a rămas un simplu flirt. Dar cum lucrurile aveau un alt aspect, liderii politici, miniştri, personalităţi din elita românească s-au prezentar la Palat pentru a-l convinge pe Regele Carol să nu permită o asemenea mezalianţă. Statutul Casei Regale obliga la o căsătorie cu cineva dintr-o monarhie europeană.

Dintre toţi ministrii, cel mai tenace a fost liderul conservator Lascăr Catargiu. Regina a pledat cât a putut pentru cei doi.

Iată scena dintre ea şi Lascăr Catargiu relatată de Constatin Bacalbaşa în „Bucureştii de altadată” : „ La stăruinta reginei, Lascăr Catargiu a răspuns: – “Majestate, aiasta nu se poate !” Faţă de stăruinţele reginei care punea înainte ca argument înflăcăratul amor al principelui şi teama că prinţul să nu aleagă o soluţie disperată, Lascar Catargiu a răspuns : -“Eu, majestate, nu spun că prinţul nu poate lua în căsătorie pe domnişoara Văcărescu, o poate lua, însă în căzul aista trebuie să ramâie simplu particuler ! “Atunci interveni regele în discuţie : – “Dv, uitaţi domnule Catargiu, că principele Ferdinand este moştenitorul tronului.” “Mă iertaţi, Majestate, răspunse ministrul, n-am uitat, însă ştiu că alteţa sa are un frate.” Auzind acestea cuvinte, regele exclamă, făcând gesturi energice cu mâna : “- Oh, nu, nu ! Asta nu ! Niciodată !…” Regele Carol…n-avea nici o simpatie pentru fratele său, principele Wilhelm….Hotărârea a fost refuzul consiliului de ministri de a aproba căsătoria.”

A rămas neclar şi rolul jucat de rege în această dramă sentimentală. Dacă ar fi fost o afacere de stat, judecata sa ar fi fost fără greş. Aici era vorba însă de o poveste de dragoste. Carol se afla pe un teritoriu unde nu se mişca lejer. Povestea se putea termina cu o sinucidere. Casa de Habsburg fusese zguduită de tragedia sinuciderii prinţului moştenitor Rudolf, la Mayerling, şi a iubitei sale în urma unei poveşti sentimentale. Drama avusese un ecou uriaş la curţile Europei, Londra, Berlin,Sankt Petersburg….Se putea repeta o astfel de tragedie şi la Peleş?

Plănuise oare Regina Elisabeta o căsătorie între Ferdinand şi Elena ? Elena Văcărescu îşi aminteşte că a schimbat în prezenta regelui şi a reginei inele de logodnă. La ce bun o logodnă dacă nu ar fi fost urmată de o căsătorie? Iată ce scrie: „Dinastia nu îşi câştigase încă toată popularitatea. Regele, care încă mai era socotit „neamţ”, nu avea copii, iar moştenitorul său era prea puţin cunoscut. Numele pe care îl purtam eu era vechi şi renumit, îndrăgit de toţi aici la noi.”

Reacţia politicienilor a fost energică. Mulţi dintre ei îşi aminteau vechile conflicte atît de păgubitoare dintre marile familii boiereşti care măcinaseră ţările române în trecut. Şi de ce o unire cu familia Vacarescu şi nu cu Bibeştii ori Cantacuzinii ? Soluţia era ca nici una dintre familiile aristocraţiei autohtone nu trebuia să se înrudeasca cu familia dinastică. Reacţia vârfurilor societăţii româneşti a fost corect înţeleasă de rege care a bătut în retragere.

Regina Elisabeta a plătit scump rolul jucat în idila dintre Elena Văcărescu şi Ferdinand. Regele Carol a trimit-o în exil în străinătate. Va reveni la Bucureşti numai câţiva ani mai târziu. O vreme a fost foarte bolnavă şi a circulat într-un cărucior rulant. A petrecut o parte din timp în Italia, la Veneţia, unde a stat la hotel Danielli, apoi în Germania, la rude. Aici a primit vizita logodnicei prinţului Ferdinand, Maria de Saxa-Coburg-Gotha, viitoarea lui soţie.

Elena Văcărescu a fost trimisă la Paris. Cei doi s-au mai văzut o singură dată în 1926 cu ocazia vizitei regelui Ferdinand în Franţa. Întâlnirea a avut loc la hotelul Ritz unde era găzduit. Regina Maria a asistat câteva minute, apoi s-a retras lăsându-i singuri. Nu ştim ce şi-au spus după 35 de ani de la despărţire.