Broccoli face parte din familia cruciferelor (brasicaceelor), din care fac parte conopida, varza de Bruxelles, guliile, napii şi varza. La fel ca şi conopida, broccoli este alcătuit din bucheţele, dar care la acesta sunt mai răsfirate, mai puţin compacte şi uşor desfăcute, de culoare verde.

Poate avea, la anumite varietăţi, culoarea galbenă sau chiar violet. Originar din estul Mediteranei şi Asia Mică, broccoli a fost cultivat în Italia din cele mai vechi timpuri romane şi a fost adus în Anglia şi America, în anii 1700, potrivit www.britannica.com.

Are o valoare nutritivă şi alimentară ridicată şi, de asemenea, un conţinut bogat în glucide, vitamine şi săruri minerale. Include în cantităţi mari vitamina C şi vitamina K, extrem de necesară pentru o bună circulaţie sanguină, dar şi fibre solubile şi insolubile, care ajută la reducerea valorilor colesterolului rău (LDL) din sânge. De asemenea, este bogat în vitamina A, calciu, magneziu, sodiu, potasiu, acid folic, zinc, seleniu, fosfor.

Are calitatea de a preveni artrita, o boală degenerativă. Substanţa denumită sulforafane blochează distrugerea cartilagiilor deoarece interceptează o moleculă care produce inflamaţia locală.

Conţinutul important de vitamina C face ca 100 de grame de broccoli consumate zilnic în cazul unei răceli să scurteze tipul de manifestare al acesteia. De asemenea, prin vitamina C luptă împotriva radicalilor liberi, încetinind astfel procesul de îmbătrânire al celulelor, deci a corpului nostru.

Consumul de broccoli contribuie la reglarea tensiunii arteriale prin cele două minerale conţinute în procente însemnate, magneziul şi calciul.

Fitonutrienţii, care abundă în compoziţia sa, diminuează semnificativ riscul de a face diabet, de a suferi de boli cardiovasculare şi de cancer. Broccoli este o sursă deosebit de bogată de kaempferol şi izotiocianati, ambele fiind fitonutrienţi cu proprietăţi antiinflamatorii, potrivit www.sfatulmedicului.ro. Conţine chiar şi cantităţi semnificative de acizi graşi Omega 3, care sunt cunoscuţi pentru capacităţile lor antiinflamatorii.

Bogat în potasiu, asigură buna funcţionare a sistemului nervos. În acelaşi timp, favorizează şi creşterea regulată a masei musculare.

Broccoli combate infecţia cu Helicobacter pylori, o bacterie răspunzătoare de riscul crescut de a face cancer gastric. Mai mult, leguma conţine indole-3-carbinol, un compus puternic antioxidant şi anticancerigen, care s-a dovedit că împiedică dezvoltarea cancerului mamar, de col uterin, de prostată şi stimulează funcţia hepatică, potrivit www.whfoods.com.

Întăreşte sistemul imunitar prin doza generoasă de betacaroten pe care o oferă organismului atunci când este consumat, potrivit site-ului farmaciata.ro. Zincul şi seleniul, deşi în procente mici, stimulează şi ele sistemul imunitar.

Studiile consemnează şi faptul că extractul de broccoli aplicat direct pe piele reduce semnificativ efectele devastatoare ale razelor ultraviolete şi, în felul acesta, oferă protecţie împotriva cancerelor de piele.

Consumul de broccoli poate preveni constipaţia, menţinând un tract digestiv sănătos şi reducând riscul de cancer de colon. Studii recente au arătat că fibrele dietetice pot juca un rol însemnat în reglarea sistemului imunitar şi în reducerea inflamaţiei.

Broccoli este sărac în calorii, dar duce rapid la saturaţie şi este ideal pentru persoanele supraponderale care vor să slăbească sau pentru persoanele care vor să scape de kilogramele în plus, uşor, fără să se înfometeze. Sfatul oricărui nutriţionist este că ar trebui să-l consumăm cât mai des.

Important de ştiut este faptul că broccoli îşi păstrează aceste calităţi dacă este gătit uşor la abur, câteva minute, sau dacă este consumat crud. Produsul fiert îşi pierde proprietăţile.

Partea uşor lemnoasă, adică tulpina, poate fi gătită la abur 3-6 minute. În felul acesta, devine uşor de consumat şi oferă fibre de calitate superioară, un ajutor obligatoriu pentru tranzitul intestinal. Este de preferat ca bucheţelele tăiate în cubuleţe foarte mici să nu fie preparate termic.

Trebuie să avem în vedere şi faptul că pentru cei care iau medicamente pentru subţierea sângelui aportul excesiv de broccoli ar putea interfera cu medicamentele, prin aceasta sporind riscul de a suferi un atac vascular cerebral.

Consumul a mai mult de două căni de broccoli pe zi ar putea să sporească probabilitatea de a face pietre la rinichi.