Stresul perturbă funcţionarea anumitor regiuni ale creierului, având drept consecinţă favorizarea consumului de alimente nesănătoase, arată un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Zurich (Elveţia) transmite passionsante.be.
Oamenii se confruntă zilnic cu situaţii care produc stres uşor sau moderat. Unii reuşesc să gestioneze bine aceste episoade, iar alţii, mai puţin.
Episoadele de stres repetate pot avea repercusiuni neaşteptate, îndeosebi în plan alimentar. Cercetătorii elveţieni au efectuat o serie de experimente, constând mai întâi în declanşarea unui stres la o parte din participanţii la studiu.
Ei au propus apoi tuturor (persoane stresate şi nestresate) să aleagă dintr-o selecţie de alimente mai mult sau mai puţin sănătoase. Testele au fost repetate de câteva ori, iar concluzia a fost că stresul face ca oamenii să prefere cele mai apetisante alimente, dar şi cele mai puţin sănătoase. Nu este un lucru sistematic, însă tendinţa este destul de evidentă.
Mai interesant este faptul că observarea activităţii cerebrale în timpul experimentului arată că stresul perturbă două regiuni bine definite: cea asociată cu gestionarea emoţiilor şi cea implicată în motivaţie. Acest lucru sugerează că stresul acut duce la pierderea momentană a controlului, în acest caz în plan alimentar. Însă, atunci când episoadele de stres se adună, pierderile momentane de control se acumulează, iar riscul de creştere în greutate creşte.
Cercetătorii subliniază că unii oameni se confruntă mai puţin cu acest fenomen, aceştia având o capacitate mai mare de a se controla. Oamenii de ştiinţă vor mai studia felul în care gestionarea stresului (prin tehnici de relaxare, activitate fizică, susţinere afectivă) poate contribui la un control mai bun al acestor situaţii, încheie passionsante.be.