Din ce în ce mai multe persoane aleg să bea cafea decofeinizată, pentru a evita efectele cofeinei. Cu toate acestea, foarte puţin dintre cei care consumă cafea decofeinizată ştiu adevărul din spatele procesului care decofeinizează cafeaua…

Pentru a îndepărta cofeina, marii producători din industria alimentară apelează adesea la solvenţi chimici. Cafeaua este tratată cu tot felul de substanţe, iar la final boabele de cafea sunt de o calitate mult mai proastă decât nişte boabe obişnuite, cu cofeină.

Tocmai de aceea, şi afecţiunile care derivă din consumul excesiv al cafelei decofeinizate sunt mult mai grave, decât cele pe care cafeaua obişnuită le-ar putea produce – de la insuficienţă cardiacă, hepatică sau renală, până la anemii severe ori chiar probleme gastrointestinale.

Otrava care stă în spatele cafelei decofeinizate se numeşte acetat de etil, un lichid incolor pe care producătorii îl mai folosesc şi în adezivi, acetonă, degresanţi ori vopseluri.

Acetatul de etil poate avea un efect dezastruos asupra sănătăţii umane, mai ales asupra celora care obişnuiesc să bea mai mult de o cafea decofeinizată pe zi.

Singura soluţie acceptabilă, în acest caz, şi recomandată de specialişti este consumul de cafea decofeinizată BIO. În cazul acesteia, metoda folosită pentru a decofeiniza boabele de cafea este una sută la sută naturală, fără riscuri pentru consumatori.