Ceaiul este un produs incredibil, care a avut de-a lungul timpului un rol major în viaţa oamenilor, influenţând comerţul mondial, politica, tradiţiile, arta, filozofiile, ritualurile religioase. Istoria ceaiului este lungă şi complexă, întinzându-se pe mai multe mii de ani şi cuprinzând mai multe culturi şi civilizaţii. Planta de ceai îşi are originile în partea de sud-est a Asiei, într-o regiune ce cuprinde nord-estul Indiei, nordul Burmei (Myanmar-ul de astăzi) şi provincia Yunnan (China). Ceaiul a fost întrebuinţat pentru prima oară de chinezii din provincia Yunnan, în timpul dinastiei Shang (1500 î. Hr. –1046 d. Hr.) fiind folosit iniţial ca băutură medicinală iar apoi în prepararea băuturilor şi a mâncărurilor.

Ca şi cafeaua, începuturile utilizării ceaiului sunt învăluite în legendă: se spune că Shennong, împăratul Chinei, inventatorul agriculturii şi medicinei chineze, a descoperit ceaiul pe când, aflându-se la umbra unui copac, bea apă fierbinte dintr-un bol; câteva frunze din copac s-au scuturat în bolul său cu apă, făcând ca aceasta să se coloreze. Împăratul a luat o înghiţitură din această băutură şi a fost plăcut surprins de aroma şi proprietăţile reconfortante ale acesteia. A testat apoi proprietăţile medicale ale diferitelor plante, unele dintre ele otrăvitoare şi a descoperit că ceaiul acţionează ca un antidot.

Indiferent dacă aceste legendă are sau nu un sâmbure de adevăr, este clar că ceaiul a jucat de secole un rol extrem de important în cultura asiatică. Prima atestare documentară este reprezentată de un text medical care aparţinea unui funcţionar chinez, Hua T’o, despre care se ştie că a trăit în secolul III d. Hr. Tot cam de-atunci, datează şi dovezile materiale ale întrebuinţării ceaiului, respectiv recipiente cu ceai găsite în morminte din timpul dinastiei Han.
În timpul dinastiei Tang (618 d.Hr. – 907 d.Hr.), băutul ceaiului devenise popular iar ceainăriile atrăgeau artiştii vremii. Unul dintre ei, Lu Yu fiind autorul primului tratat despre ceai: Cha Jing (Obiceiurile ceaiului). Începând cu secolul VII, ceaiul a fost introdus şi în Japonia de către călugării budişti japonezi care mergeau în China spre a se familiariza cu cultura chineză. În scurt timp, ceaiul a devenit o băutură a claselor superioare, împăratul încurajând importul de seminţe şi plantarea ceaiului în Japonia. Ceremonialul ceaiului a fost adus în Japonia tot din China, prin secolul XV. Iniţial ca un ceremonial religios, s-a dezvoltat pe parcursul timpului, dându-i-se dimensiuni spirituale şi transformându-se într-o formă de expresie artistică.

Ceaiul a fost introdus şi preoţilor şi negustorilor portughezi care fac scurte menţiuni cu privire la acest obicei întâlnit în călătoriile lor în Orient, în secolul XVI. Dar nu portughezii sunt cei care au adus ceaiul în Europa, ci olandezii, prima ladă de ceai importată fiind înregistrată în portul Amsterdam în anul 1606. Din Olanda, s-a răspândit şi în alte ţări ale Europei. Ceaiul a ajuns în Anglia în timpul lui Oliver Cromwell, în secolul XVII si a devenit foarte repede băutura tradiţională a englezilor. Prima ceainărie s-a deschis la Londra în anul 1706 şi dăinuie şi astăzi. Britanicii au dezvoltat producţia şi consumul de ceai în India cu scopul de a concura cu monopolul chinezesc de ceai, Anglia fiind şi astăzi unul dintre cei mai mari consumatori de ceai din lume. Britanicii sunt cei care au răspândit obiceiul de a bea ceai în coloniile lor, în America şi în alte ţări ale lumii.
Planta de ceai poarta numele ştiinţific de Camellia sinensis. În funcţie de gradul de oxidare a frunzelor, există patru tipuri de ceai: ceaiul alb, ceaiul verde, ceaiul oolong şi ceaiul negru. Băutura clasică se obţine din infuzarea frunzelor uscate ale acestei plante. Ceaiul este cea mai consumată băutură după apă la nivel mondial. În 2010, producţia de ceai a fost de 4,52 milioane de tone, cei mai mari producători fiind China, India, Kenia, Sri Lanka şi Turcia.

Ceaiul are proprietăţi curative, consumul moderat fiind asociat cu un risc diminuat de boli cardio-vasculare, anumite tipuri de cancer, diabet, tulburări nervoase, osteoporoza. De asemenea, ceaiul intervine în controlul greutăţii, îmbunătăţeşte sistemul imunitar, are acţiune anti-inflamatoare, anti-bacteriană şi anti-virală, ajută la sănătatea cavităţii bucale şi furnizează protecţie împotriva razelor ultra-violete.

Şi în cultura altor civilizaţii, altele decât cea asiatică, ceaiul se foloseşte în medicina populară din cele mai vechi timpuri, ca remediu, numai că infuziile nu re realizează din frunzele plantei de ceai ci din alte tipuri de plante sau fructe: muşeţelul, menta, cimbrul, fructele de pădure – iată numai câteva exemple.
Dincolo de utilizările sale în medicină, ceaiul este o băutură consumată pe toate continentele şi de toate culturile. Este cel care ne revigorează dimineaţa şi ne calmează în timpul serii. Îl putem bea singuri sau în societate, în timpul unei petreceri extravagante sau al unei simple mese. Ceaiul reîmprospătează spiritele, reduce oboseala, luptă împotriva depresiei şi ne umple cu energie.