Românii au fost cunoscuţi întotdeauna pentru cinste şi pentru ospitalitate. Aşa era „pe vremuri”, când politicienii nu confiscaseră ecranele televizoarelor (e drept, nici nu existau televizoare pe atunci), când nu existau sute de senatori şi de deputaţi, iar titlul de „baron” era unul nobiliar nu un termen similar cu super-corupţia.

În vremurile acelea nu cred că I.G. Duca sau Iuliu Maniu sau Nicolae Iorga sau IC Brătianu sau...şi lista este lungă...nu cred că vreunul dintre aceşti premieri ai României şi-ar fi permis să critice o decizie a unui procuror sau a unui judecător. În vremurile acelea Justiţia era Justiţie, iar politicienii acceptau deciziile instanţelor fără să îndrăznească să conteste ceva.

Dar  despre perioadele acelea mai citim doar prin manualele de istorie şi cam atât.

Astăzi, un premier tânăr, de la care lumea aştepta o schimbare, are tupeul să critice deciziile unor procurori, uitând că în urmă cu ceva timp a fost şi el procuror.  Într-o ţară normală, un premier care ar fi avut ieşirea lui Victor Ponta ar fi demisionat în orele următoare. Cum să avem pretenţia că suntem un stat democratic, civilizat şi modern când premierul iese public şi apără o persoană suspectată de corupţie şi de luare de mită. Ba mai mult strigă sus şi tare că sunt dosare politice făcute la comandă.

Păi măi domnule premier, nu eşti tu şeful Guvernului? Nu tu ai numit-o pe Laura Koveşi la şefia DNA? Nu e ministru al Justiţiei colegul tau de facultate? Păi şi atunci, de unde atâta politică?

Eu sper ca România să redevină o ţară normală, cu oameni normali şi politicieni şi mai normali. Sper ca Victor Ponta să iasă public şi să îşi ceară scuze, să spună că elanul tinereţii l-a împins să vorbească fără să gândească şi să anunţe că...demisionează...

Dar nu ştiu de ce am senzaţia că voi rămâne doar cu speranţa!