În drumul meu zilnic, de acasă la serviciu, trec pe lângă trei biserici. Una dintre ele nu este ortodoxă, dar asta nu contează pentru oamenii care îşi trag cruci fără număr, privind în sus sau aplecându-şi capul, pioşi, vezi Doamne!, ca să fie pătrunşi de solemnitatea momentului. Apoi, după ce au bifat datoria de a se închina, îşi diversifică activitatea. Unul scuipă guma din gură, pentru că s-a plictisit de cât a mestecat-o, altul întreabă, plin de curtoazie biblică:”Ia zi, bă, ne vedem la o bere?”, iar doamnele respectabile, de vârsta a treia, trag mai abitir de cărucioarele din dotare, că sunt roşiile mai ieftine cu 20 de bani la Hale. Vorba aia, a dat Domnu’ să scadă ăia preţu’!

Să nu faci nimic din ceea ce ar trebui să contribuie la definirea ta, ca om, dar să stai cu mâna întinsă spre Dumnezeu e mai ieftin. Poţi să o faci şi dacă eşti tânăr, şi dacă eşti bătrân, şi dacă eşti femeie, şi dacă eşti bărbat! Unii, atunci când întind mâna spre Dumnezeu, mai abili, zic ei, spun şi o mică poveste: Ajută-mă, Doamne, că sunt om bun, vin de Paşte la slujbă şi aprind lumânări de două ori pe an.” Uită, sărăcuţii, că Nae Caranfil nu a fost atât de inspirat să-i dea şi lui Dumnezeu un rol în “Filantropica”. I l-a dat lu’ Dinică!

Ne e greu, ne rugăm la Dumnezeu! Ne e bine, uităm că există! Dacă îţi moare vreo rudă şi primeşti un porcoi de bani ca moştenire spui:”Mulţumesc, Doamne!” Chiar dacă ai pierdut pe cineva care ţi-e drag. Cel puţin teoretic. Dacă pică o nenorocire pe capul tău, te întrebi: “De ce, Doamne!” Dar nu din convingere, ci pentru că este o modalitate confortabilă de a vedea cei din jur cât de mult îţi pasă.

Ideea asta de a te milogi în permanenţă la Dumnezeu este de un fariseism feroce. Şi nu întâmplător cele mai puternice comunităţi religioase au apărut acolo unde situaţia economico-socială a fost catastrofală. A prelua marota asta, că din Cer îţi vine ajutorul, când nici măcar tu nu te ajuţi, era valabilă într-o perioadă în care creierul fiinţei umane abia începuse să se încreţească de la crestăturile alea de circumvoluţiuni. Acum e penibil să stai cu mâna întinsă la Dumnezeu fără a face nimic altceva. Rişti să îţi netezeşti creierul şi să creşti numărul procentelor atunci când vine vorba despre credibilitatea bisericii.

În România, procentul acelora care au încredere în biserică este de 96%. Doamne ajută!