Cu toate că timpul s-a scurs implacabil peste noi, năruindu-ne (mai) toate speranţele, de fapt, noi nu am trecut niciodată de borna lui 1989. Am mers în gol, trevesând un deşert difuz şi fără orizont, mai atenţi la iluziile ce ne-au fost azvârlite decât la noi înşine. Ne-am temut atât de tare de flăcările purgatoriului izbăvitor, încât am preferat să trăim complici cu nefericirile şi mizeriile vieţii noastre mărunte. Acceptând, în egală măsură, tăcerea şi minciuna. Ca atunci...
25 de ani de speranţe prăbuşite! De voturi prăpădite pe vorbe sau pe găleţi de plastic.În faţa noastră, ca un zid de scutieri rânjind dispreţuitor, purtătorii noştri de speranţă.
- ignorând cinic dorinţele noastre, ticluind propria lor agendă, într-un demers tot mai josnic de a stăpâni butoanele ... ca atunci...
- promovând clivajul dureros şi indiferent faţă de popor , intrând într-o ocultă cu regulile ei, stăpânind informaţia...ca atunci...
- evitând masele largi şi fugind de răspunsuri - te întâlneşti doar cu ai tăi (caragialescul noi şi ai noştri), răspunzi doar la întrebări prietene, te refugiezi în tăceri vinovate, refuzând, practic, realitatea ... ca atunci...
- lăsând liberă supapa ,,surselor’’ generatoare de mari confuzii - continuăm să vorbim în şoaptă despre furturi, beţii şi amantlâcuri, neavând curajul să le dezvăluim, pentru că tăcerea înseamnă să-ţi fie bine... ca atunci...
- deplasându-se prin târg cu alaiul de paznici, sfâşiind indiferenţi tăcerea dezaprobatoare ... ca atunci...
- profitând de tot şi de toate , pentru că cei ce deţin adevăratele informaţii sunt singurii, cu adevărat, puternici ... ca atunci...
Dar culmea cinismului este să se laude că arestează corupţii pe care i-a generat sistemul pe care ei înşişi l-au creat sau, măcar, l-au îngăduit.
În rest, nu s-a întâmplat mai nimic. Doar că o ducem la fel de prost. Noi. Nu ei. Ca atunci...
Şi că fericiţii urmaşi nu mai merg la Moscova, ci la Bruxelles. Cu totul altfel decât atunci ....?!
