Când îi spui cuiva “Mami” nu înseamnă că persoana respectivă este mamă. Dar înseamnă că ţi-e aproape de suflet şi simţi nevoia să o apropii cumva, prin apelativ, de persoana care, teoretic,  ar trebui să-ţi genereze cea mai puternică relaţie de apropiere din lumea asta. Plecând de la această ipoteză simplă, te simţi un pic abandonat atunci când afli că Mami pleacă la Constanţa. Şi stai oleacă pe gânduri, dacă eşti capabil de asta şi, mai ales, dacă mai ai capacitatea de a pricepe ce vor gândurile de la tine.

De ce pleacă Mami la Constanţa?

Prima reacţie, care urmează o logică simplă, dar căreia greu poţi să-i găseşti o fisură, este aceea că pleacă pentru că nu are de ce să rămână. De ce Ploieştiul, care-i e drag lui Mami, nu îi oferă şansa de a rămâne? Este acea logică simplă care a condus la exodul ploieştenilor către alte oraşe mari ale ţării, unde există cu totul alte posibilităţi de afirmare, ca să zicem aşa, sec. Asta pentru că oamenii care au forţă, în Ploieşti, nu neapărat financiară, pleacă pe capete în alte zări, unde linia orizontului nu poate fi trasă cu mâna lângă casa lor. Caută extinderea, în timp ce Ploieştiuul îţi oferă limitarea. Cei mai şmecheri bucureşteni, mă rog, o parte din ei, s-au născut în Malu Roşu, în Nord, în 9 Mai sau în Barieră. În Ploieşti, evident. Mulţi dintre aceia care împart bucatele prin Constanţa sunt născuţi la Ploieşti, şi-au făcut ucenicia în perimetrul dintre Astra, Lukoil şi Vega. Şi în Ardeal sunt mulţi ploieşteni care îi învaţă pe molcomii locuitori ai ţării de dincolo de Carpaţi ce însemnă şmecheria. În toate sensurile, inclusiv în acela constructiv.

Ploieştiul nu pare să aibă, de ani buni, capacitatea să-şi ţină oamenii acasă. Îi trimite prin ţară, sau prin alte ţări. Şi exodul ăsta nu are la bază dorinţa ploieştenilor de ducă. Are la bază micimea oportunităţilor pe care le oferă oraşul-republică.

Nu voi schimba eu asta şi nu cred că o va schimba nimeni. Constat doar, că, din ce în ce mai mulţi ploieşteni, “performează” pentru alţii. Şi încep să înţeleg de ce pleacă Mami la Constanţa.

Sper, însă, că şi ei şi celorlalţi care au plecat li se va face dor de mirosul păcurii, de rahatul ciorilor de pe Bulevard şi de străzile pline de cratere, pavate cu maidanezi hămesiţi. Şi, mai ales de oamenii plini de bunăvoinţă, de principii şi de spriritualitate. Atât de plini, că deversează.

Aşa că, du-te la Constanţa, Mami!