Nu mă miră deloc avalanşa de evenimente „întâmplătoare” din aceste zile, o încercare previzibilă de a contrabalansa povestea Bercea Mondial. Ultimile zile de libertate pentru Dan Voiculescu, scandalul Ponta – Duicu – Ponea, episodul CNA cu Laura Georgescu în prim plan, vor să treacă sub tăcere marea mizerie în care s-a prins familia prezidenţială.

Aşa că îmi revin mereu în minte declaraţiile lui Traian Băsescu după ce fratele său Mircea a fost arestat. Între justiţie şi frate, a decis dumnealui să aleagă justiţia. Probabil l-a luat gura pe dinainte, lăsând senzaţia că avea la îndemânâ posibilitatea de a-şi scapa fratele de puşcărie, indiferent de potlogăriile în care era băgat. Declaraţia de presă din 19 iunie nu este decât o ultimă încercare penibilă de a-şi salva pielea şi de a se disocia de nişte fapte de care evident nu este străin. Să spui că regreţi anturajul în care a intrat fratele, încercând să faci uitat faptul că tu eşti cel care i l-ai creat, mi se pare o dovadă de laşitate şi mişelie. Poate ar trebui să-i amintească cineva vorbele de duh ale lui Ernest Hemingway: „Nu judecaţi oamenii dupa anturaj. Iuda a avut prieteni ireproşabili.”

Atunci, în 2009, în bătălia disperată după voturi şi după bani, viitorul reales primea la petrecerea de la Costeşti salbe de la rromi, făcea pe iubitorul etniei, bătându-se pe burtă cu ţiganii petrecăreţi. Atunci îşi împingea fratele într-o cloacă, doar pentru a-i îmbăta pe amărâţi cu iluzia că se bucură de sprijinul celui mai important om din stat. De fapt, ar trebui sa privim rostul prezenţei prezidenţiale la Festivalul Romilor din acel an cu alţi ochi. Gestul dezgustător cu care şeful statului îşi împingea soţia cu câteva scaune mai încolo pentru a-i face loc lângă el lui „King” Cioabă (Dumnezeu să-l ierte) nu face decât să ne arate cine era „sponsorul” principal, iar „Mondialul” probabil, unul dintre donatori. Un spectacol în care dansul din buric, pupăturile ţigăncilor, mahmudeaua primită de doamna Maria, nu erau altceva decât elemente de decor.

Faptele sunt însă de o gravitate excepţională : Bercea Mondial, Băsică, Izaura sunt personajele care au exemplificat perfect ceea ce înseamnă un stat vulnerabil datorită slăbiciunilor propriilor instituţii. Avem cu toţii tendinţa de a vorbi exagerat despre interlopii cu lanţuri de aur la gât, sau cei îmbogăţiţi urmare cerşitului pe la colţuri de străzi, în ţară sau afară. Ne facem însă că nu vedem interlopii aflaţi în cârdăşie cu politicienii şi care ajung cu o uşurinţă greu de imaginat în apropierea preşedintelui, a şefilor de partide sau a altor demnitari ai statului român; ăştia suntem, ne lipseşte curajul de a vorbi despre sistemul corupt care a creat o mulţime de răni în societatea românească. Florin Anghel zis „Ambasador”, zis „Băsică”, cu cele trei cravate miraculoase şi înregistrările cu Mircea Băsescu, a fost la un pas să declanşeze ceea ce în vara lui 2012 nu au reuşit prin referendum 7 milioane de români: demisia preşedintelui.

Revin însă la scenariile şi manipulările la care suntem supuşi în ultima perioadă ; probabil e mult spus manipulare, pentru ca toate punerile în scena în zona politică românească sunt jalnice ; atât de jalnice, încât nu-ţi trebuie prea multă şcoală ca să te prinzi imediat ce se urmăreşte. Dan Voiculescu e deja cu un picior la Rahova sau Poarta Alba, dar ca să fim siguri, vreo trei băieţi harnici fac denunţuri, toţi în aceiaşi zi, supăraţi ca mogulul i-ar fi şantajat începând din 2007 şi până în zilele noastre. De partea cealaltă, premierul Ponta, erou în devenire, atacat cu rachete în Kandahar,  dovedeşte disponibilităţi deosebite de a lupta nu numai cu Băsescu, ci şi cu forţele răului în Afganistan.

O, Doamne ! Probabil nu ne vom face bine nici după 2014 şi spun asta urmărind Marea Ţiganiadă pentru „fotoliul” de la Cotroceni. Care fotoliu ? Până la urmă, dacă am respecta Constituţia, ar fi vorba doar de un scaun ceva mai respectabil. Din păcate în mintea bolnavă a politicienilor contează doar două din atribuţiile preşedintelui: subordonarea serviciilor de informaţii şi capacitatea amăgitoare de a influienţa justiţia ; suficient pentru ei în a-l considera cel mai tare din parcarea numită România.