Ştiu că voi fi criticată, dar de la început vreau să vă spun că foarte rar am fost mândră că sunt româncă. Pot număra pe degetele de la o mână ocaziile în care nu mi-am dorit să mă fi născut oriunde în lumea asta, dar nu aici, ocaziile în care m-am mândrit cu ţara în care m-am născut şi nu am regretat că nu am plecat de aici când am avut posibilitatea...

Spre exemplu, am fost mândră că sunt româncă la sfârşitul lui august, la Chişinău,de Ziua Naţională a Republicii Moldova. Atunci, Mircea Cosma(voi din nou acuzată că îl laud exagerat pe şeful CJ Prahova) a făcut un gest care mi-a umplut ochii de lacrimi. După depunerea de flori la statuia lui Ştefan cel Mare, Cosma în fruntea delegaţiei prahovene a trecut strada la un grup de tineri moldoveni unionişti şi le-a dăruit steguleţele şi insignele tricolore. A fost un moment emoţionant, care va rămâne undeva în mintea şi în sufetul meu.

Apoi, am fost mândră când Lucian Bute a urcat în ringul de box, învelit în drapelul României(o României în care dacă ar fi rămas să se antreneze nu ar fi ajuns niciodată la performanţa de a deveni campion la box).

La fel de mândră am fost astăzi (1 decembrie) când ploieştenii au luat cu asalt peronul Gării de Vest pentru saluta membrii Familiei Regale a României. Nu vroiau o porţie de fasole cu ciolan, nici să pupe moaştele nu ştiu cărui presupus sfânt. Vroiau doar să respire acelaşi aer cu moştenitorii Regelui Mihai.

Şi am învăţat puţin despre acest sentiment, astăzi, de la fiica mea cea mică. La trei ani, Cati a participat la prima ceremonie de Ziua Naţională a României. Ştia de la grădiniţă ceva legat de România şi de români. M-a impresionat că a urmărit atentă ceea ce se întâmpla. A aplaudat discursurile politicienilor şi, după ce a văzut  defilarea militarilor, m-a anunţat că mai mergem şi „ la anu’, la ziua ’Omâniei”...E clar! Ea va fi mult mai mândră decât mine că este româncă!

La multi ani, România!