O rană care sângerează permanent este aceea a lipsei de asumare a opiniilor, a acţiunilor. Fuga de responsabilitate îi face pe cei mai mulţi să devină demolatori într-o ţară în care toţi ne vrem a fi constructori. Să îţi propui să distrugi şi chiar să faci asta cu toată energia care sălăşuieşte în fiinţa ta este lucrul la îndemână, nu implică niciun efort. Doar disponibilitate. Să construieşti ceva este adevărata provocare. În orice domeniu, cu mijloace adecvate, care să nu interfereze cu sferele de confort ale altora. Se poate face asta, dar , evident, este infinit mai greu decât să distrugi, să demolezi. Poţi construi, cu migală, şi lucruri impresionante, dar mai ales stări. Te numeşti constructor, dacă poţi face asta, dar te numeşti şi fraier, în ochii demolatorilor, care vor spune: Uite încă unul care ne-a dat de muncă! Calitatea ta rezidă tocmai în reacţia de doi bani a lor! Poţi construi bucurie pentru tine şi pentru cei apropiaţi ţie, dar capeţi valenţe morale şi umane suplimentare dacă eşti capabil să modelezi bucurii pentru alţii. Simple, nu din acelea care să răstoarne universul, oricât ar fi de mic. Şansele de genul acesta, în care poţi modela cu mâinile tale lutul bucuriei altora, trebuie să fie fructificate. Te regăseşti în ipostaza aceea frumoasă în care mai mult te bucură ideea de a face tu un cadou, decât aceea de a-l primi. Şi te poziţionezi corect într-o viaţă în care, la final, nu iei nimic cu tine, laşi totul altora.

La polul opus sunt demolatorii, care simt adrenalina în sângele lor alterat doar atunci când distrug. Indiferent ce, important pentru ei este să distrugă: idei, vorbe, clădiri. Se hrănesc întocmai paraziţilor. Nu-i interesează dacă moare gazda, ei vor găsi alta. Demolatorii sunt printre noi şi sunt mai mulţi decât constructorii. Dar nu sunt nici mai mulţi şi nici mai răi decât aceia care sunt indiferenţi. Ei sunt cei mai mulţi şi construiesc, zilnic, răul cel mai mare. Nepăsarea, transformată treptat în nesimţire, este aceea care-i condamnă la o viaţă mică, dar confortabilă pentru ei. Vorba aia, toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim! Dacă aţi luat atitudine vreodată, dacă aţi folosit mistria virtuală pentru a alina durerea cuiva, dacă aţi modelat lutul bucuriei altora, sunteţi constructori! Şi aveţi de ce să exclamaţi că viaţa e frumoasă!