Zbucium mare cu echipa asta. Văzută de suporteri drept un refugiu al istoriei ploieştene , probabil unul dintre puţinele simboluri viabile ale urbei, iar de alţii ca vacă de muls, vehicul politic sau jucărie numai bună să o întorci cu cheiţa intre două sticle de whiskey prost şi ieftin, a trezit şi trezeşte pasiuni din cele mai diverse, ca o femeie frumoasă într-un sat de cheflii.
Trăgând linie, ştiu doua lucruri : Petrolul este mai mult decât un club ( da, exact ca la Barcelona ), fiind o stare de spirit, iar atitudinea normală faţă de un astfel de simbol trebuie să fie decentă. O decenţă la care ne obligă istoria şi dorinţa, trecutul şi aspiraţiile, şi, de ce nu , prezentul !
Al doilea lucru pe care îl ştiu este că elementul politic nu are ce căuta în zona echipei, după cum ştiu că banul public nu are ce căuta în zonă. Au pus măna politicienii pe club ? Atunci, la revedere ! Va fi o competiţie între nevolnici de proastă calitate să ajungă la bani, să mai pună şi ei de un ciubuc, mai mare sau mai mic. Că aşa e în fotbal, nu ? De altfel, zbuciumul ultimelor zile a demonstrat că am mare dreptate, încercarea disperata de “naţionalizare” a clubului atingând cote paroxististice. Sau, ca să înţeleagă şi cei despre care este vorba în propoziţie, bă, nasoale, da’ nasoale rău
Şi, atunci, ce ar fi de făcut ? Păi, să gândim. Limpede, fără băutură, da ?
Iată cum sta socoteala : primăria nu poate organiza o echipă deoarece ar fi club de drept public şi ar fi interzisă promovarea. Şi nu poate nici să ducă echipa la Hale şi Pieţe că îi ia nenea procurorul pe toţi cei care aprobă, motivând că la Hale faci pieţe ( şi invers ), nu finanţezi fotbal după ce pui prietenii şefi la papa bun şi ieftin. Aici am lămurit-o că aceasta varianta va fi posibilă când va face plopul pere şi Răchită micşunele !
O a doua socoteală spune că scoaterea la licitaţie a mărcilor din patru-n patru ani este neproductivă. La fiecare licitaţie mai apare câte o idee, mai apare câte un nenea care mai vrea ceva, mai apare câte un nemernic care se crede el buricul pământului şi promite la beţie funcţii şi comisioane. În plus, lipsa de stabilitate este catastrofală şi asta nu la nivelul ligilor inferioare ci atunci când vrei să ajungi sus. Ia să ne închipuim un Petrolul în grupele competiţiilor europene, cu problema că nu li se mai prelungeşte concesiunea mărcilor. Vă daţi seama ce presiune ar fi pe toţi cei care vor continuarea şi ce cuţit japonez ultra ascuţit veţi pune în măna politicienilor ? Acum patru ani am rezolvat problema mărcilor fară scandal şi în linişte deplina. Chiar şi contestatarii cei mai de soi au recunoscut apoi că s-au rezolvat problemele corect. Bine, după au continuat cu înjurăturile, asmuţiţi de cei care azi le-au întors fundul municipal şi care pun condiţii de neimaginat.
Şi care ar fi soluţia optimă ? Pai, zic eu aşa : municipiul Ploieşti intră asociat în asociaţia sportivă PETROLUL 52, la fel ca fondatorii şi ca ceilalţi membri, aducând drept aport dreptul de folosinţă gratuita asupra mărcii PETROLUL pe perioada asociaţiei şi, eventual un drept limitat de folosinţă asupra stadionului la competiţii. Îşi trimite om (nu oameni !) în Consiliul de Administraţie, cu drepturi egale cu ceilalţi ( nu veto, tata !) şi se regândeşte întreaga structură pentru echilibrul decizional. Iar finanţarea clubului nu se va face niciodată din bani publici, că nu se poate, fraţilor ! Iar managerul….. eeeehhh, aici e o problemă ! Va trebui să fie cel ales de Consiliul de Administraţie, nu pus de nu ştiu ce băiat, la ceas de seară şi mare bucurie umedă !
Avantajele sunt clare : asociaţia PETROLUL 52 intra în stabilitate, va avea marca pe o perioada îndelungată, poate ( sigur !) mai veşnică decât scaunul de primar, va fi un partener credibil pentru orice sponsor mai mic sau mai mare, iar pe doamna primărie o va costa fix 0 lei. Pentru finanţări se poate aplica pe Legea nr. 350 pe care o ştie orice om care are legătură cu sportul.
Am discutat cu persoane care înţeleg fenomenul şi mi-au spus : nu se poate, e prea simplu ! Ei bine, se poate. E logic, este de bun simt şi este eficient. Dar pentru a înţelege asta trebuie să laşi la o parte interesele meschine şi personale şi să înţelegi că plopul şi Răchită nu fac mereu ce trebuie ! Asta aşa, dacă te doare sufletul de Petrolul şi îi vrei binele. Nu de alta, dar parca aşa s-a promis, nu ?