Un prieten a plecat acum 12 ani în Algeria. S-a căsătorit cu o fată de acolo şi, ca român, şi-a deschis o mică afacere în zonă. Ceva banal, un magazinaş cu produse alimentare, pentru comunitatea respectivă. Nu era singurul cu acest gen de comerţ, dar a fost ajutat efectiv de statul algerian. Mi-a spus că timp de cinci ani nu a plătit impozite, politica acolo fiind aceea că un comerciant la început de drum trebuie ajutat. Acum are 12 magazine, un lanţ profitabil şi a plătit din urmă, tot ceea ce datora statului algerian. “Îmi merge foarte bine. Afacerea este profitabilă şi, crede-mă, am plătit cu drag dările din urmă. E adevărat că dacă nu plăteam îmi lua afacerea cu tot ceea ce am investit, dar trebuie să fii nebun să nu plăteşti din moment ce ai de unde. Oamenii m-au lăsat să cresc, m-au încurajat, e normal să fiu şi eu corect cu ei”, mi-a povestit amicul Liviu. Atenţie, vorbim despre Algeria, un stat care nu îmi amintesc să fi fost vreodată în topul economiei mondiale. Mai mult, un coleg îmi spunea că o rudă de-a lui, stabilită în Spania, şi-a deschis un mic coafor, de patru locuri. O afacere de familie, dar Fiscul spaniol nu i-a trecut pragul. E prea mică afacerea, îmi spunea el.

Sunt fragmente disparate din aceeaşi poveste. Aceea în care statul îi încurajează pe micii întreprinzători, îi lasă să se dezvolte, şi abia după ce au prins cheag îi obligă să plătească.

La noi, toate organele de control sunt pe capul tău, dacă ai o afacere de familie. Te caută şi în gaură de şarpe, ca şi când ai cel mai mare infractor în viaţă. În schimb, Tutunul Românesc, o societate imensă, cu o cifră de afaceri impresionantă, nu îşi plăteşte datoriile către stat şi ghici ce? I-au fost anulate! Dacă tu, ca mic întreprinzător, datorezi câteva sute de lei statului, eşti un infractor. Dar dacă datorezi milioane eşti un şmecher şi ai relaţii care îţi anulează datoriile. Chiar pot algerienii şi spaniolii şi noi nu? Sau este vorba despre faptul că interesele mari îi sugrumă pe cei mici? Suntem pe un drum care nu duce nicăieri. Ni se spune că e greşit să mergem înainte, dar sunt unii care ne împing de la spate, ca nu cumva să ne oprim. Nu cumva să ne întoarcem din drum şi să o luăm pe calea cea bună. Trebuie să rămânem pe drumul greşit, să nu avem pârghii pentru ne decide singuri calea. Dureros este faptul că, deşi sunt conştienţi de asta, mulţi români fac jocul acelora care au interese mari, doar pentru a obţine o fărâmă de mai bine. Iar în Algeria şi în Spania nu putem pleca în masă!