Niciodată nu mi-a plăcut Mircea Rednic. Este genul de om care la început de mandat promite că o să câştige Champions League, dar pe final se laudă că a reuşit să evite retrogradarea. Nu îmi plac oamenii care nu îşi asumă problemele şi rezultatele negative şi care caută mereu alţi vinovaţi, deşi purceaua este moartă în cocina lor.
Scurtul mandat de la Petrolul a dovedit, dacă mai era cazul, că Rednic este genul de om cu care este mai bine să nu ai de-a face. „Am venit la Petrolul să ajut echipa în momente grele !”, a declarat la sosirea la Ploieşti cel văzut de suporterii petrolişti, la acea oră, ca un mare gentelman. Uite, dom’le ! Un băiat extraordinar, care nu a lăsat Ploieştiul la greu ! „Vreau să mulţumesc în acest mod conducerii clubului care a avut bunăvoinţa de a îmi da drumul să plec, să antrenez în Belgia, atunci când am avut oferta !”. Toate bune şi frumoase dacă aşa ar fi fost.
La Ploieşti, Rednic a reuşit contraperformanţa unică de a pierde cinci meciuri consecutive pe Ilie Oana, fapt nemaiîntâlnit nici chiar în mandatul lui Vivi Răchită, când ne-am salvat la mustaţă de la retrogradare. Cu asta a rămas Rednic în istoria Lupilor Galbeni. „Am luat echipa de pe locul trei şi am lăsat-o tot pe locul trei.” spune Rednic. Ce uită să spună este că încă ne aflam acolo nu din cauză că am fost vreo lumină în campionat ci pentru că celelalte echipe, în frunte cu juveţii craioveni, s-au încăpăţânat să nu ne depăşească, împărţind cu puncte pe la echipele nevoiaşe. Ceea ce am făcut şi noi, spre disperarea suporterilor.
La noua sa înscăunare la Dinamo, Rednic nu a scăpat momentul de a se referi la Petrolul în termeni mai puţin elogioşi, dovedind aceeaşi lipsă de caracter. Sau, mai exact, a dovedit că deţine un caracter mai puţin strălucitor. De vină la Petrolul pentru contraperformanţele sale profesionale nu a fost el, ci insolventa. Uită că a făcut lotul harcea-parcea şi că a îndepărtat de la echipa jucătorii cei mai valoroşi deoarece aceştia erau cei care aveau tăria de a-i ţine piept, dintr-un motiv foarte simplu : munceau şi doreau să fie plătiţi. Uită că s-a războit cu jucătorii după fiecare etapă, acuzându-i de tot ce-i trecea prin cap, fapt care a generat tensiune în lotul petrolist. Iar azi, după al doilea mandat al Strâmbului, Petrolul are un lot extrem de subţiat, viziunea jocului fiind sublimă, dar lipsind cu desăvârşire.
„Am venit la Dinamo să iau campionatul !” a declarat Rednic la conferinţa de presă după anunţarea sa că nou antrenor al dinamoviştilor. „La Petrolul nu am putut deoarece...” şi urmează motivaţia lui Rednic pe care nimeni nu o mai crede şi în care el nu are nicio vină. Dar, sigur, neîmplinirile nu-i aparţin, sunt ale altora.
Până la urmă, dacă nu poţi fi lup, să încerci măcar să fii câine ! Chiar dacă unul mic şi pricăjit.